167 de milioane lei pentru electrificarea liniei CF Dărmănești – Vicșani – Frontieră

Cale ferată. FOTO Pixabay.com

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitația publică pentru proiectare și execuție lucrări de electrificare a liniei CF Dărmănești – Vicșani – Frontieră, etapa I a programului de reabilitare a liniei de cale ferată de la granița cu Ucraina, investiție finanțată din fonduri nerambursabile CEF.

Valoarea totală estimată a achiziției publice (proiectare și execuție lucrări) este de 167.071.787,67 lei, fără TVA iar sursa de finanțare va fi asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European de Interconectare, sector Transporturi (CEF) și Bugetul de Stat. Durata pentru elaborarea proiectului tehnic este de 12 luni, respectiv 12 de luni pentru execuția lucrărilor.

Etapa I a programului de Reabilitare a liniei CF Dărmănești – Vicșani – Frontieră include elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor pentru:

▻electrificarea liniei de cale normală între Dărmănești și Vicșani, inclusiv lucrări conexe

▻modernizarea podului CF peste râul Suceava, în stația CF Dornești.

Linia de cale ferată Darmănești – Vicșani – Frontieră face parte din rețeaua TEN-T și este o linie importanta a rețelei de cale ferată din România, prin preluarea traficul internațional european de pe cele 2 coridoare centrale care străbat țara noastră. O linie strategică din punct de vedere economic, prin operaționalizarea transportului internațional de marfă și de călători dinspre Ucraina, legătura cu Coridorul Rin – Dunăre și implicit cu tările din sud – estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia), dar și din nord – estul Continentului (Republica Moldova, Ucraina).

Obiectivul general al programului de reabilitare este îmbunătățirea competitivității economice a României, prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, dar și creșterea atractivității și competitivității  transportului feroviar pe rețeaua națională prin îmbunătățirea calității serviciilor, concomitent cu creșterea gradului de siguranță în exploatare și a capacității de tranzit și, nu în ultimul rând, diminuarea efectelor adverse asupra mediului înconjurător.

Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire pentru etapa I – electrificarea liniei CF Dărmănești – Vicșani – Frontieră sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 4 decembrie 2023.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*