Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, a asigurat, în perioada 15 mai 2020 – 15 mai 2021, finanțări în valoare de 2,7 miliarde lei pentru spitale și centre sociale din România, pe fondul provocărilor apărute în urma pandemiei de COVID-19.
În cadrul apelurilor dedicate, în perioada menționată, MIPE a semnat cu beneficiarii din sectorul medical 169 de contracte de finanțare, la nivelul întregii țări.
Apelul POIM/819/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, deschis în perioada 15.05.2020 – 30.09.2020, a fost redeschis la finalul anului trecut, ca urmare a unui Memorandum aprobat de Guvernul României, în perioada 30.11.2020 – 30.03.2021, pentru proiecte de spitale modulare. Valoarea totală a apelului dedicat spitalelor modulare a fost de 50 milioane euro iar proiectele se află în stadiul de evaluare.
Be the first to comment