285.000 de persoane vârstnice sau fără adăpost, beneficiari ai programului „Mese calde”. Tichetele sociale pot fi utilizate încă un an de la încheierea programului

Mâncare. FOTO Hans

La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene o întâlnire între Direcția Implementare POAD și emitenții de carduri din programul „Mese calde”.

Acest program constituie o premieră în abordarea politicilor sociale pentru vârstnici din România. Este prima dată când se acordă un astfel de ajutor cu finanțare europeană – ajutor financiar pentru procurarea de mese calde – prin tichete sociale electronice.

Programul are un efect îmbucurător, de creșterea a utilizării mijloacelor de plată electronice de către persoanele vârstnice.

La începutul lunii martie 2021 erau înscrise în program aproape 285.000 de persoane vârstnice sau fără adăpost. Programul s-a derulat în perioada septembrie 2020 – iunie 2021, iar beneficiarii eligibili au fost persoanele în vârstă de minim 75 ani, care au pensie mică. La aceștia s-au adăugat persoanele fără adăpost.

Discuția de astăzi s-a axat pe modalități de creștere a gradului de distribuire a cardurilor utilizate de beneficiarii programului, dar și pe modalități de creștere a gradului de utilizare a sumelor alocate. Lunar, fiecare beneficiar dispune de 180 lei, sumă pe care o poate utiliza pentru a-și achiziționa alimente gătite („Masă caldă”) de la partenerii afiliați programului. Suma poate fi utilizată pentru achiziția de mese calde în termen de 1 an de la data viramentului.

Secretarul de stat Cătălina Bădoiu, care coordonează Direcția Implementare POAD, a declarat:

„Având în vederea activitatea mea anterioară în domeniul social și lucrul cu grupurile de persoane defavorizate, este foarte important ca acest program să fie un succes și România să poată raporta un grad de absorbție cât mai mare a finanțării acordată de Uniunea Europeană. Nu este un obiectiv birocratic, ci fiecare leu cheltuit are corespondență directă în îmbunătățirea calității vieții pentru o persoană defavorizată.”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, emitenții de carduri și agenții economici afiliați acestui program au realizat un parteneriat de succes în implementarea de până acum. În perioada următoare se vor desfășura activități de impulsionare a utilizării cardurilor și implicit de creștere a ajutorului utilizat de persoanele defavorizate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*