480 de milioane de euro pentru infrastructura de apă-canalizare din Maramureș. Ministrul Marcel Boloș a semnat contractul pentru un proiect ce va aduce racordarea la rețea pentru 103.000 locuitori

Marcel Boloș. FOTO MIPE

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat alături de reprezentanții Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii publice de apă şi de canalizare și ai VITAL S.A. Municipiul Baia Mare, contractul pentru “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș”, care ajunge la o valoare totală de peste 480 milioane de euro. La eveniment au participat Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș, precum și reprezentanți ai celor 30 de unități administrativ-teritoriale beneficiare.

„De fiecare dată când ajung în Maramureș găsesc aceeași implicare când vine vorba de accesarea fondurilor europene și un apetit constant pentru investiții integrate cu impact major asupra comunității. Astăzi, adăugăm un nou proiect la lista consistentă de investiții din bani europeni realizate prin efortul autorităților locale. Peste 100.000 de locuitori vor avea acces la servicii de alimentare cu apă și la canalizare, ceea ce înseamnă că am mai făcut un pas important către atingerea obiectivului național de dezvoltare a infrastructurii și pentru îmbunătățirea condițiilor de viață. Mai mult, este absolut firesc ca, într-o zonă în care s-au investit deja fonduri importante în domenii precum sănătate, turism, producerea de energie regenerabilă și infrastructura rutieră, să existe și o infrastructură de apă-canalizare la standarde europene”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Proiectul se va desfășura în doua etape. Prima, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare, urmează să fie finalizată în luna decembrie a acestui an. Valoarea totală a investițiilor este de peste 200 de milioane de euro.

Etapa a doua, ce se va implementa în perioada 2024 – 2025, se fundamentează pe prevederile Master Planului aprobat în 2013 și este corelată cu investiții din alte surse de finanțare.

Rețeaua de apă se va extinde cu 300 km, iar cea de canalizare cu 230 km

După implementarea proiectului, gradul de conectare și conformare la serviciile de alimentare cu apă va crește de la 63,1% cât este în prezent la 92%, fiind prevăzut ca procentul să crească în viitor la 100 % prin investiții din alte surse de finanțare.

Nivelul de conformare, înainte de proiect, a încărcării organice biodegradabile la sisteme de colectare în aglomerările din aria de acoperire a proiectului este de 61%, iar după implementarea proiectului acesta va atinge 82,7%, urmând să ajungă ulterior, prin noi investiții, la 100 %.

Investițiile realizate în ambele etape ale proiectului includ:

Rețea de distribuție apă potabilă (nouă): 301,47 km

Rețea de distribuție apă potabilă (reabilitată): 20,60 km

Aducțiune (nouă): 182,57 km

Aducțiune (reabilitare): 26,72 km

Rețea canalizare (nouă): 230,17 km

Rețea canalizare (reabilitată): 37,15 km

Rezervoare înmagazinare: 41 km

Stații tratare apă: 2 buc.

Stații epurare ape uzate care deservesc aglomerări sub 10.000 l.e.: 3 buc.

Instalatie de tratare namol: 1 buc.

Stații epurare ape uzate care deservesc aglomerări sub 10.000 l.e. (extindere si reabilitare): 3 buc.

Colector: 7,30 km

Rezervoare înmagazinare (reabilitare): 17 buc.

Instalații de clorinare (noi): 26 buc.

Instalații de clorinare (reabilitare) 1 buc.

Captare de apa (noua): 1 buc.

Captare de apa (reabilitate): 4 buc.

1,8 milioane de români, conectați la rețeaua de apă-canalizare prin POIM

În perioada de programare 2014-2020, prin POIM au fost semnate 108 contracte de finanțare în sectorul de apă și apă uzată din România cu o valoare totală eligibilă de 33,6 miliarde lei (6,79 miliarde euro), din care 19 contracte în valoare totală eligibilă de 437,15 milioane lei (88,32 milioane euro) sunt finalizate.

Prin proiectele de infrastructură selectate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, locuitorii României beneficiază de o mai bună alimentare cu apă, ținta ce urmează să fie atinsă la finele acestui an fiind de 1,8 milioane locuitori. De asemenea, populația României beneficiază de o mai bună tratare a apelor uzate, ținta atinsă de POIM până în decembrie 2023 fiind de 1,24 milioane locuitori echivalenți.

În perioada de programare 2021-2027 continuă investițiile în sectorul de apă-canalizare, Programul Dezvoltare Durabilă aduce resursele pentru alți 3.768 km conducte noi sau optimizate de apă și 3.209 km conducte noi sau optimizate de apă uzată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*