Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ prin care reglementeazã Programul IMM INVEST PLUS, care faciliteazã accesul la finanțare a firmelor care se confruntã cu un deficit de lichiditãți necesar realizãrii proiectelor de investiții și pentru continuarea activitãții. Finanțarea va putea fi accesatã pânã la 31 decembrie 2022, iar plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordãrii creditului. Programul va fi implementat sub forma unei scheme de ajutor de stat în baza cãreia se vor acorda garanții și granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanțare a creditelor contractate.
Programul, care include IMM INVEST, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION, RURAL INVEST, este bazat pe Cadrul temporar de crizã pentru mãsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei (2022/C131/01). Contractele de finanțare se vor acorda dupã decizia de autorizare a Comisiei Europene.
Programul IMM INVEST PLUS va putea fi accesat pânã la 31 decembrie 2022, iar plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordãrii creditului.
“Am prelungit pânã la sfârșitul anului programele prin care mediul de afaceri beneficiazã de un plafon total al garanțiilor de 7.500.000.000 lei și de un buget al granturilor de maxim 900,68 milioane lei, echivalentul în lei a aproximativ 182,15 milioane euro, pentru ca cei 10.704 de beneficiari sã aibã acces la finanțare, pentru a putea continua activitatea. Ne respectãm angajamentul de a fi alãturi de antreprenorii din România și de a-i rãsplãti pentru determinarea de a-și dezvolta afacerile, chiar și în momente dificile.”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Componenta – AGRO IMM INVEST este dedicatã întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piațã medie, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.
Componenta – IMM PROD trebuie sã asigure lichiditãți și finanțare pentru investițiile realizate de întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv start-up-uri din zona urbană. Este încurajată producția autohtonã de bunuri de larg consum, creșterea capacitãții de producție, reconversia de la intermediere la producție, digitalizarea, alinierea la standardele de mediu, inclusiv prin îmbunãtãțirea eficienței energetice în procesul de producție.
Componenta GARANT CONSTRUCT este destinatã proiectelor de îmbunãtãțire a eficienței energetice, investițiilor în energia verde și alinierii la obiectivele de mediu implementate de IMM-uri din sectorul construcțiilor și de unitãțile administrativ-teritoriale.
Componenta INNOVATION are în vedere sprijinirea companiilor care au o componentã de inovare, celor care realizeazã invenții și inovații, pentru stimularea exporturilor românești, a tranzacțiilor internaționale și a investițiilor în strãinãtate, stimulãrii comerțului on-line și a digitalizãrii etc.
Componenta RURAL INVEST susține întreprinderile mici și mijlocii, pe cele mici cu capitalizare de piațã medie și companiile mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și a sectorului alimentar.
Astfel, este proiectat un mecanism unitar de garantare în baza cãruia în numele și în contul statului, Ministerul Finanțelor, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN, Fondul Român de Contragarantare SA, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural SA-IFN, acordã ajutor de stat sub formã de garanții. Ajutorul de stat acoperã maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiții și/sau pentru susținerea activitãții curente, precum și un grant compus dintr-o componentã nerambursabilã de maximum 10% din valoarea finanțãrii garantate, comisioane de administrare și de risc și parțial costul aferent dobânzilor.
Durata de valabilitate a garanției acordate și a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit este de maximum 12 luni, dar nu poate depãși 400.000 euro per întreprindere, echivalentul în lei, respectiv 35.000 euro/întreprindere, echivalentul în lei, în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, pescuitului și acvaculturii. În cazul UAT-urilor valoarea grantului acordat nu poate depãși 400.000 euro, echivalent în lei.
Pentru credite și linii de credit, valoarea maximã a fiecãrei finanțãri per beneficiar este maxim 5.000.000 lei pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru investiții, cu excepția beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, acvaculturii și pisciculturii pentru una sau mai multe activitãți finanțate, pentru care valoarea maximã a finanțãrii este de 5.000.000 lei. Valoarea maximã cumulatã a finanțãrilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul programului, nu poate depãși 10.000.000 lei, respectiv 5.000.000 lei pentru beneficiarii din domeniul agriculturii primare, acvaculturii și pisciculturii.
Durata maximã a finanțãrilor este de 72 de luni, în cazul creditelor de investiții, fãrã posibilitate de prelungire. În cazul creditelor sau a liniilor de credit pentru capital de lucru durata maximã a finanțãrilor este de 36 luni, fãrã posibilitatea de prelungire.
Be the first to comment