Claudiu NĂSUI, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului a avut o întrevedere cu reprezentantele Organizației Femeilor Antreprenor din UGIR (OFA UGIR) și Radu Godeanu, vicepreședinte Uniunii Generale a Industriaşilor din România (UGIR). Discuțiile au vizat promovarea antreprenoriatului în mediul rural, digitalizarea, măsuri concrete de debirocratizare și măsura Zero taxe pe salariul minim.
Mirabela Miron, președintele OFA UGIR a precizat că dorește să înceapă un dialog activ cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și să vină în sprijinul inițiativelor antreprenoriale prin expertiza membrilor OFA, organizația fiind structurată pe domenii de interes și având în componența sa specialiști în domenii precum fonduri europene, agricultură, turism și HoReCa, ocuparea forței de muncă, incluziune, educație etc. OFA UGIR a subliniat necesitatea unor platforme de comunicare pentru promovarea programelor și proiectelor naționale și europene pentru IMM-uri, precum și reducerea birocrației, astfel încât microîntreprinderile și tinerii antreprenori să aibă mai multe șanse ca afacerile lor să reușească. De asemenea, reprezentanții OFA au evidențiat necesitatea introducerii unor instrumente financiare care să vină în sprijinul persoanelor care vor să înceapă o afacere, mai ales în mediul rural, aducând în discuție situația persoanelor care s-au întors din diaspora care, pe baza experienței acumulate, încearcă să își construiască o afacere în țară.
Ministrul Claudiu Năsui a precizat că multe dintre problemele expuse de OFA UGIR reprezintă priorități ale madatului său, cum ar fi debirocratizarea și taxarea zero a venitului echivalent salariului minim. De asemenea, ministrul a precizat că printre propunerile Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în PNRR se numără acordarea de instrumente financiare pentru IMM, încât banii publici oferiți firmelor să își atingă scopul.
În ceea ce privește reducerea inegalităților teritoriale și încurajarea persoanelor întoarse din diaspora să înceapă o afacere în țară, ministrul Năsui a precizat că acest lucru s-ar realiza , fie și în parte, tot prin măsura Zero taxe pe salariul minim.
”Pentru reducerea inegalităților teritoriale eu am o idee pe care o promovez, Zero taxe pe salariu minim. Cei mai mulți care au plecat în diaspora, au plecat pentru diferențele de salarizare, salariul fiind un argument foarte puternic pentru mulți. Dacă aplicăm taxarea minimă sau zero pe echivalentul salariului minim reducem diferența dintre noi și alte state. Este o idee care se implementează deja cu succes în diferite variante în mai multe locuri în lume și, în general, în vestul Europei. Pe scurt, înseamnă să scutim de la orice formă de bir, de taxe, de impozit, de contribuție echivalentul unui salariu minim. Această măsură ar avea impact pozitiv foarte mare în sectoare precum agricultura și Horeca”, a spus Claudiu Năsui, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului.
La finalul întâlnirii, reprezentanții OFA UGIR au salutat inițiativele Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și speră să devină un partener constant de dialog pentru dezvoltarea antreprenoriatului românesc.
Be the first to comment