Consiliul Concurenței lansează în consultare publică proiectul de regulament privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor ce vizează practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.
Regulamentul vizează aplicarea Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 12 aprilie 2022.
Proiectul de regulament stabilește procedura referitoare la etapele și modalitățile constatării și, după caz, sancționării practicilor comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, în urma sesizărilor sau din oficiu.
Propunerile trimise deja de părțile interesate se află în analiza Consiliului Concurenței și nu trebuie retrimise.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Paralela45 se așteaptă la o creștere de 8% a numărului turiștilor săi pe zboruri charter și de 12% pe circuite, în acest an, odată cu simplificarea regulilor pentru intrarea în Turcia a adulților, de la […]
În urma anunțului făcut în octombrie 2023 privind primele apeluri 4G realizate pe o rețea comună Open RAN în România, Orange și Vodafone anunță că au extins cu succes proiectul lor pilot în anumite zone […]
Comisia Europeană a adoptat o interdicție de utilizare a dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar. Interdicția se va aplica după o perioadă de tranziție de șase luni. Cu alte cuvinte, începând din vară, acest […]
Be the first to comment