CNAIR anunță că în perioada de 24.08 – 26.08.2022 (între orele 22:00 – 04:00), se închide circulația rutieră pe DN 7 (km 119+000), în pasajul de la Bascov pentru executarea unor lucrări de întreținere și reparații, conform contractului de “Întreținere și reparații sistem de iluminat stradal pasajul Bascov pe DN 7, km 119+000”.
Lucrările presupun închiderea circulației prin pasaj pe câte un sens de mers. Astfel, pentru direcția A1 – Râmnicu Vâlcea circulația se va închide în noaptea 24 – 25.08.2022, iar pentru direcția Râmnicu Vâlcea – A1, se închide traficul prin pasaj în noaptea 25 – 26.08.2022, circulația rutieră desfășurându-se pe deasupra obiectivului, respectiv pe bretelele existente.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat, astăzi, în prezența prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă, primele 6 contracte finanțate prin Componenta 10 – Fondul local din Planul National de Redresare și Reziliență. Contractele încheiate […]
Producătorii de apă de izvor nu mai pot menține actualul nivel al prețurilor. Scumpirile din ultimul an la energie, ambalaje și combustibili pun o presiune mare asupra sustenabilității afacerilor, anunță Asociația Producătorilor din Industria Apei […]
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat că, începând de vineri, a fost inițiată etapa de transmitere a celor 𝟴.𝟯𝟲𝟵 de contracte de finanțare aferente schemei de ajutor de stat destinate domeniului HoReCa, în valoare […]
Be the first to comment