Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, astăzi, 25 august, suma de 96.457.508,18 lei, în vederea decontării facturilor pentru 122 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Astfel, pentru etapa I a fost plătită suma de 16.014.446,54 lei pentru 23 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 80.443.061,64 lei pentru 99 proiecte de investiții.
Situația plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.
Be the first to comment