Bozankaya va participa la InnoTrans 2022, principalul summit internațional pentru industria tehnologiei transportului feroviar

Timișoara își testează noul tramvai tehnologizat. FOTO June Communications

Industria transportului feroviar se pregătește pentru cea de-a 13-a ediție a summitului InnoTrans, cel mai important eveniment din industria tehnologiei transportului, ce are loc între 20 și 23 septembrie. Bozankaya, producătorul Turco-German de mijloace de transport ecologice, își anunță participarea la evenimentul de la Parcul Expozițional din Berlin, unde va expune tramvaiul premiat, alimentat pe baterii, model care a fost integrat în flota din Timișoara la finalul anului trecut.

InnoTrans este cel mai important eveniment dedicat sectorului mobilității, și are loc la fiecare 2 ani, în Berlin, reunind peste 3.000 de expozanți din 61 de țări ce prezintă inovațiile globale din industria feroviară. Împărțit în 5 segmente de interes, târgul comercial, precum și Tehnologia Căilor Ferate, Infrastructura Căilor Ferate, Transport Public, Interioare și Construcția de Tunele, summitul se pregătește pentru 150.000 de invitați din 149 de țări.

„Viziunea pe care o împărtășim este că viitorul mobilității, în contextul schimbărilor climatice la care asistăm, se bazează pe găsirea unor tehnologii inovative care nu sunt dăunătoare mediului și care îmbunătățesc viața cetățenilor. Acestea sunt, de altfel, valorile cheie care se află în spatele procesului nostru de dezvoltare al produselor de înaltă tehnologie. În numele  echipei Bozankaya, suntem onorați să participăm în acest an la InnoTrans și suntem deschiși la toate oportunitățile pe care le aduce acest eveniment în industria transportului feroviar”, declară  Aytunç Günay, Președintele Consiliului și CEO Bozankaya.

Fiind una dintre companiile specializate în proiectarea și producerea de materiale rulante de ultimă generație și vehicule electrice comerciale în Europa și Asia, Bozankaya a operat cu succes în țări din Vestul Europei, precum Luxemburg și 11 orașe din Germania. În România, Bozankaya a furnizat 40 de tramvaie pentru Primăria Timișoara, și își continuă expansiunea în Iași, cu 16 tramvaie.

Cel mai inovativ tramvai a fost conceput și fabricat special pentru nevoile și cerințele transportului public local, asigurând astfel securitatea și confortul pasagerilor, îmbunătățindu-le calitatea vieții zilnice. Cu o capacitate maximă de 200 de pasageri, toate vehiculele pot funcționa pe bază de baterii, fără a fi conectate la rețeaua catenară pentru până la 70 de km – cea mai mare distanță de până acum în istoria sistemelor de tranzit pe calea ferată ușoară. Cu această caracteristică unică, Bozankaya a atins un record mondial, obținând titlul de „Cea mai Inovativă Întreprindere Mare din Europa”, acordat în octombrie 2021 de către ERCI (European Railway Clusters Initiative), cea mai prestigioasă instituție în domeniul sistemelor tehnologice feroviare din Europa.

În cea de-a doua zi a summitului, Emrah Dal, Directorul Tehnologic și Vicepreședintele Tehnic al companiei, va participa ca speaker alături de alți lideri globali din industria transporturilor pentru a expune inovația tramvaielor autonome Bozankaya, bazate pe energie verde, precum și modele de transport digitale. De asemenea, tramvaiul premiat va fi prezentat în zona expozițională a evenimentului, oferind ocazia vizitatorilor de a-l observa îndeaproape.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*