RE/MAX România: Legea „Agentului imobiliar” va dezvolta semnificativ industria locală de consultanță imobiliară 

RE/MAX. FOTO TOTAL PR
RE/MAX. FOTO TOTAL PR

Ca urmare a depunerii în Parlament a propunerii legislative de reglementare a activității de intermediere imobiliară, RE/MAX România – parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment – își reafirmă susținerea pentru implementarea unor norme profesionale ale industriei, o condiție esențială pentru creșterea și consolidarea pieței imobiliare pe plan național.

Propunerea legislativă privind organizarea activității de intermediere imobiliară a fost depusă la Camera Deputaților și înregistrată la Senatul României pentru dezbatere în prima etapă de legiferare. Aceasta a fost elaborată în urma unor consultații cu diverse asociații profesionale și patronale ale agenților și agențiilor imobiliare din România, printre care ABI (Asociația Brokerilor Imobiliari), APAIR (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România) și CEIR (Comunitatea Elitelor în Imobiliare din România).

„Legea Agentului Imobiliar este așteptată de 30 de ani în România și odată intrată în vigoare va duce profesia de Agent Imobiliar între profesiile liberale recunoscute în România. Totodată, legea va crea cadrul pentru responsabilizarea agentului ca liber profesionist, ridicând nivelul standardului de calitate în prestarea serviciilor de consultanță imobiliară – asemeni piețelor mature din America de Nord și vestul Europei”,  a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România și reprezentant CEIR.

Odată cu adoptarea de către autoritățile avizate, legea va aduce următoarele schimbări pozitive semnificative:

Reglementarea profesiei de intermediar imobiliar, ce va  putea fi exercitată atât de persoane fizice (agent imobiliar), cât și de persoane juridice (agenții imobiliare);

Definirea activităților profesionale specifice intermediarului imobiliar și a rolului său în cadrul unei tranzacții imobiliare;

Obligativitatea încheierii unui contract scris cu clientul pentru exercitarea activității profesionale;

Înființarea Registrului Electronic Național al Intermediarilor Imobiliari (RENII), ca mijloc transparent de evidență, în care toți agenții imobiliari sunt obligați să se înscrie pentru a putea profesa;

Obligativitatea efectuarii unui curs de formare profesională inițială pentru a intra în profesie (180 de ore, dintre care cel puțin 60 de ore de practică) și a absolvirii acestui curs;

Reatestarea agenților imobiliari la un interval de 3 ani, în scopul formării profesionale continue;

Activitățile de intermediere imobiliară pot fi desfășurate doar după obținerea Autorizației de agent imobiliar și înscrierea în RENII;

Obligativitatea asigurării de răspundere civilă profesională a intermediarilor imobiliari;

Introducerea unor norme de conduită pentru agenții imobiliari în procesul de intermediere și tranzacționare imobiliară (drepturi și obligații clare între părțile contractului);

Preluarea unor norme generale privind protecția consumatorilor și particularizarea acestora prin norme specifice raporturilor de intermediere imobiliară (obligații de informare clare și precise în raportul juridic dintre un agent imobiliar și clientul său, stabilirea informațiilor obligatorii privind imobilul și tranzacția care trebuie furnizate dobânditorului sau înstrăinătorului, după caz, precum și reglementarea conținutului contractului de intermediere imobiliară);

Opțiunea pentru implementarea reglementării de stat, prin desemnarea Autorității Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) în calitate de autoritate publică competentă pentru profesia de intermediar imobiliar;

Stabilirea răspunderii profesionale a intermediarilor imobiliari prin reglementarea abaterilor disciplinare și a sancțiunilor aplicabile de către autoritatea desemnată în cazul nerespectării obligațiilor legale.

Potrivit reprezentanților RE/MAX, pentru creșterea și dezvoltarea industriei locale de consultanță imobiliară, cel puțin la nivelul piețelor vestice, România are nevoie reglementarea normelor profesionale ale industriei, un model de lucru axat pe reprezentare exclusivă și crearea unor rețele și asociații puternice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*