SoftOne România raportează o creștere de peste 80% a vânzărilor pentru 2022

Alexandra Lucescu. FOTO 2value

SoftOne România, parte a grupului elen SoftOne Group, a înregistrat o cifră de afaceri în creștere cu peste 80% în 2022 față de anul precedent. Astfel, compania a avut o creștere de 55% a numărului de clienți noi și o creștere cu 30% a vânzărilor soluțiilor în Cloud.

„Chiar dacă și în anul 2022 mediul de business a fost marcat deopotrivă de incertitudini financiare, cât și geo-politice, rezultatele pe care le-am obținut demonstrează că soluțiile pe care le dezvoltăm sunt acum o necesitate pentru companiile mici și mijlocii din România. Inițiativele de digitalizare ale Autorității Naționale de Administrare Fiscală, precum implementarea SAF-T, e-Factura și e-Transport, au reprezentat de asemenea un factor important în decizia de digitalizare a companiilor, iar creșterea noastră a fost determinată și de faptul că soluțiile SoftOne sunt 100% compatibile cu noile reglementări în vigoare. În continuare, prioritatea SoftOne rămâne aceea de a oferi clienților cele mai avansate și inovatoare soluții de business în Cloud, astfel încât procesul de transformare digitală să devină accesibil și ușor de implementat pentru orice afacere”, a declarat Alexandra Lucescu, Director General SoftOne România.

În anul 2022, SoftOne a lansat Soft1 Series 6, o nouă versiune a platformei sale software, cu o interfață de utilizare mai intuitivă și mai rapidă, precum și cu funcționalități îmbunătățite, pentru a susține procesul de transformare digitală al companiilor pas cu pas, astfel încât organizațiile să obțină valoare adăugată din primul moment.  Soft1 Series 6 integrează noi aplicații în Cloud, precum WMS, HRMS, Power BI și Business Robotics, dar și module dedicate pentru piața din România, precum Soft1 Fintech, SAF-T, e-Factura sau e-Transport.

Mai mult, compania și-a diversificat și portofoliul de soluții software oferite, prin integrarea aplicațiilor Regate pentru automatizarea tuturor operațiunilor de business din teren, Shopranos, o platformă e-commerce B2B inovatoare sau GoRetail. SoftOne a dezvoltat și primul modul Fintech integrat în ERP în parteneriat cu Nordigen, iar 2022 a marcat și lansarea SofOne Training Academy, singura academie de training din industria ERP care are scopul de a forma consultanți Soft1 ERP certificați, unde în primul an de la lansare au participat peste 100 de studenți. Noile sesiuni de training pentru anul 2023 vor avea loc în primavara și toamna acestui an.

În anul 2023, SoftOne estimează creșterea cifrei de afaceri cu 50%. Având ca obiectiv dublarea numărului de clienți în rețeaua de parteneri SoftOne, compania își propune crearea unuia dintre cele mai puternice ecosisteme tehnologice din România. De asemenea, datorită demarării programului de Digitalizare a IMM-urilor în anul curent, SoftOne urmărește creșterea cu 50% a vânzărilor de soluții în Cloud, ca urmare a interesului tot mai mare din partea mediului de afaceri pentru digitalizarea operațiunilor prin atragerea fondurilor europene.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*