România a redus 29 de mii de tone de emisii CO2 în doar 3 luni  

Cosmin Monda. FOTO Clean Recycle

În perioada septembrie – decembrie 2022, peste 700 de companii din România au reciclat și au valorificat aproape 30.000 de tone de deșeuri, reducând astfel nivelul emisiilor de dioxid de carbon (CO2) cu peste 29.000 de tone, conform unei noi platforme de calcul CO2 recent lansată de Clean Recycle pe piața locală.

Astfel, peste 700 de mari companii au introdus în perioada menționată peste 46 de mii de tone de deșeuri de ambalaje generatoare de emisii de CO2. Conform obligațiilor legale, o cantitate de peste 60% dintre acestea a fost reciclată și valorificată, reducând astfel semnificativ nivelul amprentei de carbon în România. Metoda de calcul este inovatoare în sistemul de management al deșeurilor din România: în fiecare lună, pe masură ce reciclezi mai mult, contribui la reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă.

Principalele categorii de deșeuri din ambalaje reciclate au fost sticla, plasticul, PET-ul, hârtia și cartonul, oțelul, aluminiul și lemnul.

Companiile care au reciclat cele mai mari cantități de deșeuri de ambalaje în ultimele 3 luni ale anului trecut, conform datelor Clean Recycle, au fost cele din retail, precum Metro Cash & Carry România sau Profi.

“Activitatea de reciclare, cât și întreaga noțiune de sustenabilitate sunt încă destul de vagi în România. De aceea, noua platformă de calcul CO2 lansată de Clean Recycle indică în mod direct și tangibil impactul pe care îl ai asupra mediului atunci când reciclezi, calculând proporțional cantitatea de emisii de CO2 redusă. Începând de la finele anului trecut, companiile din portofoliul nostru primesc un raport lunar al acestui calcul și astfel pot vedea date concrete ale impactului acțiunilor lor directe sau ale acțiunilor pe care le derulează împreună cu consumatorii asupra mediului,” declară Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle.

Dioxidul de carbon este un gaz cu efect de seră, care are o contribuție negativă în procesul încălzirii globale, contribuind semnificativ în procesul schimbărilor climatice. La nivelul Uniunii Europene a fost adoptată o strategie* conform căreia țările membre UE trebuie să reducă aceste cantități cu 55% până în 2030. Până în 2050, strategia UE este de a ajunge la neutralitate climatică, adică de a ajunge la un echilibru între cei care generează emisii de carbon și sistemele absorbante.

România a înregistrat în 2021 o cantitate de 79 de milioane de tone de emisii de carbon din toate industriile, în creștere cu 5 milioane de tone față de 2020.

Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucători pe piața locală a transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării și valorificării ambalajelor și deșeurilor din ambalaje puse pe piață de producători și importatori. Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc și pun pe piață deșeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG și retail, agribusiness, automotive, distribuție, producție industrială, farmaceutice ș.a.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*