Studiu WEBCON: Soluțiile de automatizare a proceselor de business generează o creștere a productivității de până la 87%, cu o recuperare totală a investiției în mai puțin de 3 ani

Michał Rykiert. FOTO Goya PR

Pe fondul instabilității economice, al evenimentelor sociale și geopolitice neprevăzute și al unui deficit global de experți în principalele domenii de activitate, companiile au tot mai multă nevoie de strategii eficiente care să le asigure sustenabilitate operațională. Prin urmare, din ce în ce mai multe organizații investesc în soluții de îmbunătățire a productivității și de reducere a costurilor pe termen lung. În acest sens, soluțiile de automatizare a proceselor de business pot genera o creștere a productivității de până la 87%, obținută cu mai puține resurse, și un randament al investiției de 113% în doar 3 ani, arată un studiu WEBCON.

Companiile care integrează deja soluții de automatizare a proceselor pentru operațiunile interne economisesc mii de ore din activitatea angajaților și raportează o accelerare cu 67% a proceselor externe complexe care le permit să ofere servicii exemplare clienților, potrivit studiului realizat de Forrester Consulting în numele WEBCON, una dintre cele mai importante companii globale care oferă o platformă de aplicații de tip LCAP (Enterprise Low-code Application Platform) pentru automatizarea și gestionarea proceselor de afaceri.

Pe lângă optimizarea costurilor, automatizarea fluxurilor de lucru și eliminarea sarcinilor repetitive ajută companiile să îmbunătățească gradul de retenție și de satisfacție a angajaților, permițându-le să se concentreze mai bine pe serviciile oferite clienților și să își direcționeze creativitatea în zonele operaționale esențiale. În plus, adoptarea tehnologiei low-code pentru a crea aplicații de business permite companiilor să transfere cunoștințele valoroase ale angajaților într-o aplicație. Acest lucru nu numai că asigură respectarea celor mai noi proceduri și celor mai bune practici la nivelul întregii organizații, dar garantează și continuitatea afacerii, indiferent de fluctuațiile din cadrul echipelor, și facilitează integrarea noilor angajați, atunci când nevoile de extindere ale afacerii o cer.

Un studiu Gartner arată că automatizarea proceselor și digitalizarea vor diferenția companiile de succes, reprezentând o investiție bună în contextul amenințării unei recesiuni. Pe fondul previziunilor privind o viitoare recesiune, confruntându-se cu o inflație în creștere și o situație geopolitică delicată, companiile românești ar trebui să prioritizeze reducerea costurilor și îmbunătățirea productivității operaționale, valorificând astfel beneficiile automatizării, explică experții WEBCON.

„Implementarea unei platforme de dezvoltare a aplicațiilor low-code, cum ar fi WEBCON BPS, poate fi o soluție care schimbă regulile jocului pentru companiile ce doresc să își eficientizeze fluxul de lucru într-un mod profitabil și flexibil. Aceasta permite dezvoltarea de aplicații specializate pe procese fără a mai fi nevoie de programare – mult mai rapid și cu o fracțiune din costul soluțiilor dezvoltate la cerere. De aceea, au devenit o soluție pentru organizațiile din întreaga lume, care caută o modalitate de a automatiza și de a gestiona mai bine procesele de afaceri. În timp ce beneficiile cantitative sunt importante, beneficiile necuantificabile, cum ar fi experiența îmbunătățită a clienților, satisfacția angajaților, agilitatea afacerii și reducerea erorilor umane reprezintă un câștig și mai mare”, spune Michał Rykiert, Director of Business Development EMEA, WEBCON.

WEBCON a intrat pe piața din România în noiembrie 2022. Compania a decis să își extindă operațiunile în România, prin creșterea prezenței sale pe piață, precum și prin implementarea mai multor acțiuni de marketing și vânzări desfășurate împreună cu partenerii și clienții români. În mod tradițional, WEBCON își câștigă poziția pe piețele externe prin construirea unei rețele puternice de parteneri, așa cum a făcut și în România, unde WEBCON colaborează eficient cu doi parteneri selectați special – integratori locali, care cunosc foarte bine provocările specifice cu care se confruntă companiile din regiune.

România este considerată o piață strategică pentru WEBCON, cu un potențial semnificativ de dezvoltare și implementare a soluțiilor de automatizare în următorii ani. În prezent, peste 850 de companii din întreaga lume, inclusiv lideri de piață și actori importanți precum Siemens Finance, Mitsubishi Electric, Pratt & Whitney, Huhtamaki, Societe Generale, Answear, Melitta și MAN, folosesc platforma de dezvoltare de aplicații low-code WEBCON BPS pentru a eficientiza procesele și a stimula creșterea afacerii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*