Miele inaugurează primul showroom din Craiova

Miele Craiova. FOTO Agenția de PR Smart Point

Miele România a inaugurat cel de-al optulea showroom din portofoliu la Craiova, după o investiție de 90.000 de euro. Astfel, brandul de electrocasnice din Germania le oferă craiovenilor o experiență premium de cumpărare, alături de posibilitatea de a testa echipamente și electrocasnice de înaltă calitate, care sunt complet funcționale în noua locație. Astfel, compania continuă strategia de extindere la nivel național și ajunge la o rețea de opt magazine în regim propriu.

Showroomul din Craiova, al treilea din vestul țării, este situat pe Strada Carol 1, nr. 8 și are o suprafață de vânzare de 111 metri pătrați. Clienții vor avea aici la dispoziție toate categoriile de produse Miele, de la echipamente de bucătărie (cuptoare, plite, hote, sertare încălzite, mașini de spălat vase, espressoare) și până la electrocasnice pentru curățenie (mașini de spălat rufe, uscătoare, aspiratoare). În total, aici sunt disponibile peste 50 de produse, printre care și consumabile și accesorii.

„Miele este un brand de familie, care de-a lungul ultimilor 120 de ani a investit în tehnologie și în dezvoltarea echipamentelor, astfel încât să le ofere clienților din toată lumea acces la produse performante, care le simplifică viața pe termen lung. Acestea sunt realizate cu măiestrie și au fost proiectate și testate pentru o durată de viață de 20 de ani. Craiova este unul din orașele cu potențial de creștere economică, iar noul showroom ne va permite să le oferim clienților din toată zona de sud-vest a țării o experiență premium de cumpărare”, a declarat Camelia Matei, Brand Activation Manager, Miele România.

Noul showroom din Craiova este integrat în rețeaua națională de magazine proprii Miele, care cuprinde trei locații în București și câte una în Constanța, Oradea, Timișoara și Iași. Produsele Miele sunt disponibile și într-o serie de magazine partenere exclusive, în alte patru orașe din țară: Sibiu, Deva, Brașov și Cluj Napoca. În plus, alte peste 50 de magazine specializate în mobilier premium și rețele independente de electroIT oferă  electrocasnicele din portofoliul Miele.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*