A fost lansat Alt.Real, primul marketplace din domeniul energiei verzi

FOTO Magic Maker

Astăzi se lansează cea mai nouă companie românească în domeniul energiei regenerabile. Alt.Real este primul magazin online integrat de sisteme fotovoltaice din România care aduce împreună clienți casnici, companii, consultanți, instituții financiare și furnizori de servicii de instalare pentru panourile fotovoltaice. Alt.Real este o platformă care facilitează tranziția către energie verde și duce la crearea unei comunități puternice care promovează sustenabilitatea. În prezent, România are peste 55.000 de prosumatori, însă ANRE estimează că numărul acestora va ajunge la 140.000 la finalul anului și 500.000 până în 2030.

Ce este Alt.Real?

altreal.ro este un marketplace de tip one-stop shop pentru soluții fotovoltaice personalizate. Oricine dorește să devină prosumator, fie că este companie sau consumator casnic, găsește pe platformă informații despre tipul de sisteme fotovoltaice de care are nevoie, primește consultanță pentru accesarea fondurilor necesare investiției, are acces la o listă lungă de furnizori de servicii verificați și primește asistență până la finalizarea instalării. Alt.Real contribuie și la formarea celei mai mari comunități de prosumatori din România care să promoveze un trai sustenabil. În prezent, altreal.ro deservește regiunea de sud a României și urmează să se extindă la nivel național, de la începutul lunii august.

Idee românească, șlefuită în Amsterdam, finanțată cu bani din Dubai 

Start-up-ul Alt.Real a fost fondat în noiembrie 2022 de către Lucian Toader și Michel Cojocaru, doi ingineri software, cercetători și antreprenori. Recent, li s-a alăturat și Gabriel Mutulete, expert în administrație publică cu studii absolvite la Bruxelles. Lucian Toader este inginer software, cercetător și antreprenor. Și-a început cariera la IBM, apoi a preferat să meargă în Amsterdam să studieze un Master în Sisteme Distribuite. A deținut funcții de conducere în companii de IT și a colaborat cu mai mulți cercetători din domeniu pentru publicarea de lucrări științifice în reviste de profil. Acolo l-a întâlnit pe Michel, tot inginer IT cu peste 10 ani de experiență, specializat acum pe softuri pentru vehicule electrice. Viziunea comună despre viitorul energiei regenerabile în România i-a ajutat să creeze povestea Alt.Real.

“Scopul inițial al proiectului Alt.Real este să producă o sinergie între tehnologie și natură. Este și să aducă o fundație de încredere pe piață energiei regenerabile, începând cu segmentul de prosumator – 0 – 400 kWp. Prin Alt.Real, ne propunem să  oferim un mediu imparțial și echilibrat, în care companiile se remarcă prin calitatea serviciilor și prin diversitatea lor. Ne propunem să fim o voce atât pentru comunitatea în creștere de prosumatori, cât și pentru mediul de afaceri din domeniul energiei regenerabile din România.”, spune Lucian Toader, cofondator Alt.Real.

Printre cei mai importanți investitori se numără Cosmin și Ingrid Manea, fondatori ai InstaShop Dubai, un marketplace prezent în 10 țări, care a fost vândut către compania Delivery Hero pentru 360 de milioane de dolari. Acum cei doi sunt business angels pentru start-up-uri axate pe sustenabilitate.

Ce beneficii aduce Alt.Real pentru companii sau consumatorii casnici?

Principalele beneficii ale altreal.ro pentru consumatori sunt: servicii de încredere și finalizate la timp (în marketplace sunt selectați doar furnizorii de sisteme fotovoltaice care au produse și servicii de calitate), utilizarea eficientă a timpului și a banilor pentru că viitorii prosumatori găsesc într-un singur loc toate informațiile și serviciile de care au nevoie pentru a face mai rapid trecerea la energia verde, diversitate a furnizorilor și servicii personalizate – fiecare client casnic sau companie găsește furnizorul potrivit nevoilor sale și opțiuni de finanțare avantajoase. Alt.Real se asigură practic că fiecare client are parte de o tranziție la energia verde făcută la cele mai înalte standarde.

Prin intermediul BCR, partenerul principal de finanțare pentru Alt.Real, clienții care doresc să acceseze opțiuni de finanțare avantajoase pot beneficia de această oportunitate. Integrând soluțiile verzi de creditare BCR în platforma altreal.ro, colaborarea cu BCR aduce beneficii atât clienților, cât și partenerilor de instalare. Utilizatorii aplicației de banking George vor avea, de asemenea, acces la oferte și beneficii speciale.

Ce beneficii aduce Alt.Real pentru furnizorii de servicii? 

Pentru firmele partenere altreal.ro oferă o gamă largă de beneficii: este un mediu unde firmele care oferă servicii de calitate sunt promovate, este un mod de a evita un monopol al pieței de la noi din țară, prin care firmele mici sunt eliminate, în timp ce contractele sunt înghițite de firme mai mari,  este un mediu unde companiile pot coopera pentru a implementa împreună proiecte mai ample sau pentru a achiziționa echipamente la prețuri mai avantajoase, proiectele de pe site sunt complet validate, cu toate informațiile tehnice disponibile, gata de ofertat direct din platformă.

Programul “Casa Verde Fotovoltaice”, în plină desfășurare

Programul guvernamental „Casa Verde Fotovoltaice” este în plină desfășurare. Finanțarea acordată de AFM este de 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Calendarul pentru înscrierile pe regiuni:

9-13 iunie Regiunea Est – Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea;

14-16 iunie Regiunea Sud Muntenia – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman;

19-21 iunie Regiunea Sud Vest – Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea;

22-26 iunie Regiunea de Vest – Arad, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș;

Situația prosumatorilor în România

Energia regenerabilă este un sector cu o creștere exponențială, care beneficiază de o susținere majoră din partea Uniunii Europene prin programele precum Fit for 55 și recent, în contextul războiului între Rusia și Ucraina, strategia REPowerEU. În România, sunt în prezent peste 55.000 de prosumatori, care au investit sute de milioane de euro în sisteme fotovoltaice. Împreună, capacitatea instalată în micile centrale fotovoltaice depășește 630 MW. Cei mai mulți prosumatori sunt în regiunea sud-est, care beneficiază de cele mai multe avantaje din punct de vedere meteo.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*