Râurile, mările și oceanele de la nivel global ar putea fi poluate cu 44 milioane de tone de plastic până în anul 2060 – o cantitate dublă față de nivelul din prezent, potrivit unor estimări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Deși în Europa au fost luate măsuri drastice pentru a scădea producerea și utilizarea în exces a cantităților de plastic, aceste deșeuri de ambalaje încă reprezintă o provocare pentru multe țări din UE, potrivit unei analize a Clean Recycle, una dintre cele mai mari companii de pe piața locală a transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje (OIREP).
Plasticul se numără printre ambalajele cel mai des folosite de români, dar rata sa de reciclare este de doar 30,05%, arată datele analizate de Clean Recycle. Cele mai reciclate deșeuri de ambalaje în România sunt cele din metal (51,12%) sau sticlă (42,67%).
În România, rata de reciclare a deșeurilor de ambalaje a scăzut cu 5%
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană privind reciclarea deșeurilor de ambalaje, procentul scăzând în 2020 la 39,87%, cu aproape 5% mai puțin față de anul 2019, arată ultimele statistici europene.
Comparativ, campionii UE la acest capitol sunt Belgia cu 79,2%, Olanda cu 74,7% și Luxemburg cu 71,9%.
Țintele de mediu au crescut în 2023, astfel că deșeurile de ambalaje ar trebui reciclate într-o proporție de 65%. Din 2025, acest procent va urca la 70%.
Deșeurile de ambalaje puse pe piața din România trebuie raportate autorităților de mediu prin intermediul OIREP-urilor (Organizațiile care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului). La nivelul primelor cinci luni din 2023, Clean Recycle a gestionat o cantitate de peste 55 de mii de tone de deșeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic, PET, sticlă, oțel, aluminiu, lemn) pentru cele 700 de companii din portofoliul său. Din această cantitate, 3,6 mii de tone au fost deșeuri de plastic de tip PET, iar 11,4 mii tone – deșeuri de alte tipuri de plastic.
„Încă ne situăm mult sub media europeană la capitolul reciclare a deșeurilor de ambalaje și departe de țintele de mediu impuse de Comisia Europeană. Ne confruntăm cu o impredictibilitate a legislației, cu o lipsă de conștientizare și educare a populației spre un comportament eco-responsabil, dar și cu lipsa infrastructurii. Plasticul este probabil cea mai mare provocare, dar probleme sunt cu toate tipurile de deșeuri de ambalaje, dacă nu oferim populației un cadru propice prin care colectarea selectivă să nu mai fie considerată un efort”, declară Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle.
Recent, Comisia Europeana a inclus România în rândul țărilor din Europa expuse riscului de a nu îndeplini obiectivele pentru 2025 nici în ceea ce privește deșeurile municipale, nici în ceea ce privește deșeurile de ambalaje, alături de Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Ungaria.
Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucători pe piața locală a transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării și valorificării ambalajelor și deșeurilor din ambalaje puse pe piață de producători și importatori. Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc și pun pe piață deșeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG și retail, agribusiness, automotive, distribuție, producție industrială, farmaceutice ș.a.
Be the first to comment