UE oferă finanțare în valoare de 30 de milioane de euro companiei Univercells pentru o nouă unitate de producție și stocuri noi de vaccinuri împotriva COVID-19

Vaccinare anti-Covid. FOTO Enel
Vaccinare anti-Covid. FOTO Enel

Banca Europeană de Investiții a semnat un acord de împrumut în valoare de 30 de milioane de euro pentru a permite producerea unor volume mari de vaccinuri profilactice împotriva COVID-19.

Acordul de împrumut a fost semnat cu societatea belgiană inovatoare din domeniul biotehnologiei, Univercells, pentru a permite producerea unor volume mari de vaccinuri profilactice împotriva COVID-19 într-o nouă uitate de producție și pentru a codezvolta o rezervă de vaccinuri.

Acest împrumut de risc este susținut prin Facilitatea de finanțare InnovFin – Boli infecțioase (IDFF) din cadrul programului Orizont 2020, programul UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2014-2020. Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat

„De la începutul pandemiei, am făcut eforturi uriașe pentru a sprijini inovatorii din Europa, acordând prioritate cercetării și dezvoltării de soluții sigure și eficace pentru a face față crizei și consecințelor acesteia. Instrumentele noastre financiare și cooperarea noastră cu BEI au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea și implementarea a numeroase tehnologii de vârf care abordează COVID-19. Sunt foarte încântată că astăzi oferim sprijin în domeniul biotehnologiei inovatoare belgiene pentru noua unitate de producție de vaccinuri împotriva COVID-19 și pentru dezvoltarea unei rezerve de vaccinuri. Suntem cu un pas mai aproape de revenirea la o viață normală și de asigurarea unei pregătiri mai bune pentru viitoare pandemii.”

Parteneriatul anunțat astăzi va contribui la combaterea pandemiei de coronavirus, creând, în același timp, valoare și un impact semnificative pe termen lung și sprijinind pregătirea pentru pandemii viitoare. Noua datorie de capital de risc către Univercells susținută prin intermediul IDFF se adaugă la o operațiune IDFF anterioară de 20 milioane EUR, semnată în octombrie 2019. Aceste investiții vor sprijini nu numai pregătirea europeană în caz de pandemie, ci și disponibilitatea vaccinurilor și autonomia producției în țările cu venituri mici și medii, datorită modelului de afaceri inovator, radial (hub-and-spoke) al Univercells.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*