Suspendarea programului Casa Verde Fotovoltaice, în timp ce era în desfăşurare, are un efect negativ asupra business-urilor din domeniu și întregii piețe, dar în mod special asupra beneficiarilor finali, românii fiind “total dezamăgiți” de blocarea programului și “neîncrezători” în instituțiile statului, arată Kilowat, una dintre principalele companii de consultanță în instalarea panourilor fotovoltaice.
Românii sperau să instaleze panouri fotovoltaice în această iarnă și să scape astfel de grija facturilor la energie electrică, însă s-a instalat o temere foarte mare privind o eventuală reluare a procedurii de înscriere a instalatorilor în programul Casa Verde Fotovoltaice, avertizează reprezentanții companiei Kilowat.
“Beneficiarii finali sunt cel mai afectați de suspendarea programului Casa Verde, vestea întreruperii acestuia fiind un șoc pentru toată lumea. Oamenii așteptau cu mult entuziasm instalarea panourilor fotovoltaice până la venirea iernii, știind că urmează să scape de grija facturilor la energie și să devină chiar independenți energetic, însă acum sunt loviți de o mare incertitudine, lipsă de speranță și sunt profund dezamăgiți de această situație și neîncrezători în instituțiile statului”, declară Albert Soare, fondator Kilowat.
Totodată, antreprenorul punctează că a fost generată o criză în rândul beneficiarilor, temându-se că suspendarea programului Casa Verde Fotovoltaice va fi pe o perioadă lungă de timp.
De asemenea, firmele din piața de sisteme fotovoltaice sunt puternic impactate de suspendarea programului Casa Verde, care fiind pe finalul exercițiului de alegere a instalatorilor, firmele aveau deja o imagine clară asupra numărului de persoane și numărului de dosare pe care l-au atribuit.
“Suntem toți bulversați de această situație, și antreprenorii, și beneficiarii care sunt total dezamăgiți că nu mai pot accesa finanțarea pentru instalarea panourilor solare. Imaginați-vă că, așa cum la Kilowat există un departament dedicat pentru verificarea miilor de dosare la care am lucrat intensiv, același lucru se întâmplă în toate firmele de pe piață. Este o muncă depusă foarte costisitoare deoarece implică personal calificat. De la începerea procedurii de alegere a instalatorilor până acum s-au derulat operațiuni specifice pentru care noi am plătit, vorbim aici de personal, vorbim de acțiuni de marketing, vorbim de suportul IT şi aşa mai departe. Avem garanții depuse și bani blocați. Avem stocuri de marfă. Toate acestea înseamnă bani pierduți, dar mai ales pierderea speranței că am putea scăpa beneficiarii de grija facturilor la energie, ceea ce toată lumea își dorește tot mai mult”, subliniază Albert Soare, fondator Kilowat.
Totodată, există o preocupare privind o eventuală suspendare definitivă a programului Casa Verde Fotovoltaice, ceea ce ar fi o tragedie pentru beneficiari, consideră reprezentanții Kilowat.
Pe lângă suspendarea programului Casa Verde, firmele din domeniul sistemelor fotovoltaice și beneficiarii finali se confruntă și cu impredictibilitate din punct de vedere fiscal și eventuale cheltuieli suplimentare, având în vedere că modificările propuse în Codul Fiscal presupun creșterea cotei TVA de la 5% la 9% pentru vânzarea de sisteme fotovoltaice.
“Creșterea TVA dă peste cap orice plan de buget făcut de companii și de românii care vor să instaleze panouri fotovoltaice. Cum prețurile la sistemele fotovoltaice s-ar majora în acest scenariu, mulți români vor fi descurajați să le instaleze, deși există o dorință foarte mare din partea lor de a scăpa de grija facturilor la energie și de a deveni independenți energetic. Pare mai degrabă o satiră această modificare fiscală și o grijă în plus pentru toți furnizorii din piață”, explică Albert Soare, fondator Kilowat.
Be the first to comment