Compania românească Zitec devine unul dintre cei 20 de parteneri Microsoft din lume specializați în “Migrarea în Azure a Linux și a bazelor de date open source”

Alexandru Lăpușan, CEO și Co-Fondator Zitec. FOTO Total PR
Alexandru Lăpușan, CEO și Co-Fondator Zitec. FOTO Total PR

Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing din România, a primit o nouă recunoaștere din partea Microsoft, fiind prima companie din România și unul dintre cei doar 20 de parteneri la nivel mondial care au obținut specializarea avansată Migrarea în Azure a Linux și a bazelor de date open source”.

Recent, Microsoft a acordat Zitec această specializare avansată drept o validare a experienței și cunoștințelor profunde pe care compania le-a acumulat în cei 8 ani de când este partener certificat al soluției Azure, și pentru expertiza dovedită în migrarea către platforma cloud Microsoft Azure a platformelor software care rulează pe Linux și/sau utilizează baze de date MySQL, PostgreSQL și MariaDB.

Prin obținerea acestei recunoașteri, echipa Zitec va beneficia de acces prioritar la servicii dedicate oferite de Microsoft partenerilor cu specializări tehnice avansate.

Potrivit normelor de evaluare ale Microsoft, pot obține specializarea avansată “Migrare în Azure a Linux și a bazelor de date open source” numai partenerii care îndeplinesc criterii stricte în ceea ce privește succesul clienților și calificarea personalului, și care trec apoi printr-un audit extern în ceea ce privește practicile de migrare.

Procesul de specializare a presupus generarea unui consum de cloud semnificativ pe servicii specifice tehnologiilor open source (Linux sau MySQL) în rândul clienților pentru care Zitec a implementat platforma Microsoft Azure, certificarea a minim 7 specialiști Zitec în Microsoft Azure și tehnologii open source, documentarea a multiple procese complete de migrare a aplicațiilor în cloud și dovada finalizării cu succes a cel puțin 3 proiecte de migrare semnificative și relevante în ultimele 12 luni.

“Această specializare avansată a Microsoft vine ca o recunoaștere la nivel mondial a succesului Zitec în ceea ce privește implementarea celor mai bune practici de cloud-computing, precum și o confirmare a cunoștințelor specialiștilor noștri, competențe unice în acest moment în România. Pe măsură ce companiile doresc să-și modernizeze aplicațiile și să profite din plin de avantajele pe care le oferă tehnologiile cloud, au nevoie de un partener cu abilități avansate pentru a planifica și migra platforme software existente în cloud. În acest sens, suntem onorați să ne aflăm printre primii 20 de parteneri Microsoft Azure din întreaga lume cu expertiză dovedită în migrarea către platforma cloud Microsoft Azure a platformelor software care rulează pe Linux și/sau utilizează baze de date MySQL, PostgreSQL și MariaDB”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.

Zitec are o experiență de 18 ani în dezvoltarea de soluții software și servicii de digital marketing pentru clienți  din întreaga lume, livrând de-a lungul timpului peste 600 proiecte în peste 20 țări de pe patru continente. Compania are o expertiză recunoscută în utilizarea soluțiilor cloud încă din anul 2007, fiind în prezent partener certificat al soluțiilor Microsoft Azure, Google Cloud și Amazon Web Services.

Despre Zitec

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puţinele companii româneşti certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții e-commerce în cloud VTEX,  precum și Adobe Solution Bronze Partner.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*