Festivalul Untold lansează o nouă campanie de donare de sânge

UNTOLD revine la Cluj-Napoca. FOTO UNTOLD
Festivalul UNTOLD. FOTO UNTOLD

Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Network, inițiată de organizatorii festivalului UNTOLD, continuă! Organizatorii lansează cea de-a șaptea ediție a campaniei de donare de sânge care a mobilizat zeci de mii de oameni din România. În acest an campania se desfășoară în perioada 17 iulie – 05 septembrie 2021 în toate centrele de transfuzii din țară. Totodată, caravana mobilă va fi prezentă în 11 orașe mari din România.

Ca și în anii precedenți, fanii festivalului UNTOLD vor putea dona și anul acesta, atât în centrele fixe, cât și la caravanele mobile. Caravana poate fi găsită în 11 orașe ale țării: București, Constanța, Târgu-Mureș, Sibiu, Oradea, Ploiești, Craiova, Iași, Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca. Toți cei care vor dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD 2021.

Bucuresti: 17, 18 iulie, Parcul Herăstrău, intrarea Charles De Gaulle

Constanța: 24, 25 iulie, plaja Neversea

Târgu-Mureș: 31 iulie, 01 august, Piața Tineretului

Sibiu: 31 iulie, 01 august, Pietonalul Magazinului Dumbrava, Piața Mare

Oradea: 7,8 august, Piața Unirii

Ploiești: 14, 15 august, Palatul Culturii

Craiova: 14,15 august, Piața Mihai Viteazul

Iași: 21, 22 august, Iulius Mall

Timișoara: 28, 29 august, Parcarea Politehnicii

Brașov: 28, 29 august, Bulevardul Republicii

Cluj-Napoca: 4, 5 septembrie, Monumentul Memorandiștilor, Strada Eroilor

Cei care donează sânge la caravana mobilă și se înscriu în baza de date „Și Eu Donez” (reteaua.sieudonez.ro) primesc un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului UNTOLD și tichete de cumpărături de 100 de ron din partea Kaufland România.

Cei care donează în unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze site-ul untold.com, secțiunea Blood Network. Acolo vor completa formularul solicitat, vor atașa o poză cu adeverința de donator, iar mai apoi vor primi pe adresa de mail un voucher valoric de 10 euro pe care îl vor putea folosi la achiziționarea abonamentelor pentru UNTOLD 2021.

Edy Chereji, director de comunicare UNTOLD “Suntem convinși că anul acesta vom avea un record de donatori, atât la caravana mobilă, cât și în centrele fixe, în contextul în care acum fanii au garanția că festivalul UNTOLD se va ține în această toamnă! Noi suntem mândri că alături de partenerii noștri reușim să ținem în viață această campanie de 7 ani, dar mai ales suntem mândri de tinerii frumoși care donează în fiecare an și prin gestul lor au salvat și salvează mii de vieți!

Anna-Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România “În România e nevoie constantă de sânge, iar unul dintre cele mai simple moduri de a avea un impact pozitiv este să donăm. Noi, la Kaufland România, credem că implicarea face diferența, așa că de șase ani ne unim forțele cu festivalurile UNTOLD și Neversea pentru a aduce cât mai mulți donatori în rețeaua Blood Network. Donarea de sânge este o super putere pe care o avem mulți dintre noi și împreună putem face mult bine în jurul nostru.”

Campania Blood Network este realizată cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu platforma “Și Eu Donez” și cu ajutorul Institutului Național De Transfuzii Sanguine.  Campania Blood Network a însemnat până acum peste 15.000 de donatori la caravanele mobile de donare de sânge și la centrele de transfuzii din întreaga țară.

UNTOLD 2021 va avea loc în perioada 9-12 septembrie la Cluj-Napoca.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*