Mediul de business solicită statului român să amâne aplicarea amenzilor privind RO e-Factura, până când infrastructura ANAF va fi funcțională și stabilă 99,99%, chiar dacă acest lucru ar presupune o amânare de până la șase luni, transmite NextUp, una dintre principalele companii de software din România, care oferă soluții de automatizare a trimiterii facturilor în SPV. Solicitarea vine în contextul în care serverele ANAF sunt indisponibile ore întregi, zile la rând și nu receptează documentele transmise prin e-Factura de către contribuabili.
Compania NextUp, care este în contact direct cu peste 6.000 de antreprenori și IMM-uri din întreaga țară, impactate de noile schimbări, a înaintat o adresă oficială către Ministerul Finanțelor prin care solicită statului să vină în întâmpinarea contribuabilului cu o infrastructură stabilă și cu o capacitate adecvată pentru volumul mare de documente.
“Am solicitat statului român să amâne aplicarea amenzilor privind e-Factura atât cât va fi nevoie, chiar și 6 luni sau până în 2025 dacă va fi cazul, pentru a pune la punct o infrastructură digitală funcțională, nu una șubredă cum este acum. Dacă nu va rezolva problemele de digitalizare din curtea proprie, 1 aprilie nu este un termen realist pentru aplicarea amenzilor. Ca dezvoltator de software am implementat sistemul e-Factura în softurile noastre, dar în momentul în care documentele sunt transmise către ANAF statul, de fapt, nu le primește.
Noi, din mediul privat, suntem pregătiți pentru a trimite e-Factura. De altfel, antreprenorii trimit documentele la timp, însă acestea nu sunt receptate de serverele ANAF care sunt indisponibile ore întregi, zile la rând. Prin urmare, această amânare o cerem pentru a da șansa statului să se pregătească și să nu mai facă teste pe spatele, timpul și banii mediului privat. Statul este cel care are nevoie de timp să se pregătească, mediul privat este deja pregătit pentru e-Factura”, declară Roxana Epure, Managing Partner NextUp, una dintre principalele firme de software din România, care automatizează sistemul e-Factura pentru transmiterea rapidă, fără efort, a documentelor în SPV.
Mediul privat s-a adaptat, statul nu este pregătit pentru e-Factura
Pentru a se adapta rapid, pentru a reduce nivelul de stres provocat de e-Factura și pentru a evita posibile amenzi, cele mai multe firme din România folosesc un soft care transmite automat, din câteva click-uri, facturile în SPV. În ciuda acestei adoptării masive, companiile se plâng că documentele nu ajung, de fapt, la ANAF din cauza problemelor tehnice care persistă în infrastructura instituției financiare.
Instituțiile statului nu s-au pregătit pentru sistemul RO e-Factură înainte ca acesta să devină obligatoriu pentru antreprenori, deși ar fi fost o decizie normală pentru o colaborare bună cu mediul de afaceri. Din această cauză, există consecințe semnificative pe care antreprenorii le resimt în munca de zi cu zi în activitate, punctează NextUp. Infrastructura și serverele ANAF nu sunt pregătite pentru a digera cantitatea enormă de informări și documente pe care mediul privat le trimite în acest moment. Gradul de adopție e-Facturii este de 30% și în aceste condiții infrastructura ANAF nu face față valului de documente, serverele blocându-se în fiecare zi ore întregi.
De asemenea, s-a creat haos în primele luni ale anului, pentru că antreprenorii nu sunt obișnuiți să aibă o relație directă cu statul – acest lucru se întâmpla până acum prin intermediul contabililor. Prin această nouă abordare, conform căreia antreprenorul să fie în legătură cu ANAF prin SPV, au apărut o grămadă de termeni care necesitau explicați înainte de lansarea sistemului pentru a preveni haosul care s-a creat în mediul privat.
“Problema cel mai des întâlnită este că serverele ANAF nu sunt disponibile. Este adevărat că sunt detalii pe care le pun la punct de la o săptămână la alta, de la o lună la alta, în SPV, probleme pe care le-au rezolvat. Totuși, singura problemă care rămâne constantă și pe care, din păcate, nici ANAF și nici Ministerul Finanțelor nu o adresează este problema infrastructurii, care nu este disponibilă. Nu putem transmite informații pentru că serverele nu sunt disponibile. Schimbarea infrastructurii ANAF nu este o chestiune care să se rezolve de pe o zi pe alta. Cel mai inteligent ar fi fost să se fi rezolvat înainte ca acest sistem să intre în funcție și să fie obligatoriu. Acum, având în vedere această situație, nu vedem altă soluție decât ca statul să își ia timp să rezolve aceste probleme și să repună obligativitatea de a amenda, acolo unde va fi cazul, atunci când va fi pregătit, chiar dacă va depăși termenul de 1 aprilie sau posibilul nou termen pe care îl au în vedere, 1 iulie”, subliniază Roxana Epure, Managing Partner NextUp.
În cazul în care statul român va lua o decizie în acest sens, reprezentanții NextUp sunt de părere că amânarea aplicării sancțiunilor se va face în pași, pe câteva luni, pe 3 luni, respectiv ulterior cu încă 3 luni, până când serverele ANAF vor fi complet pregătite să primească documente.
Firma de software NextUp a transmis anterior că sistemul RO e-Factura a generat cel mai mare haos din ultimul deceniu în mediul antreprenorial, statul român fiind nepregătit să gestioneze schimbarea pe care o impune și dând dovadă de incompetență în digitalizare prin erorile multiple ale acestui sistem. Totodată, compania a subliniat că statul eșuează din nou în a dezvolta o relație bună cu contribuabilii, învinovățindu-i pe aceștia pentru blocaje pe care el însuși le-au creat prin gestionarea rudimentară a implementării e-Factura.
La ce muncă și riscuri se supun contribuabilii
Considerată de mulți antreprenori o muncă în plus, transmiterea facturilor prin e-Factura are loc instantaneu cu softul potrivit. Completarea manuală a datelor pentru fiecare factură pe site-ul ANAF poate dura și 10 de minute, în funcție de numărul de linii de pe factură și abilitatea utilizatorului de a completa datele necesare rapid.
Fiecare factură de vânzare emisă de către contribuabil va trebui încărcată în SPV. Fără un soft, acest lucru se desfășoară în felul următor: pentru fiecare factură emisă, este necesară conversia din PDF în XML, apoi accesarea SPV și încărcarea XML-ului în SPV. De asemenea, trebuie accesat și verificat des SPV pentru facturile așteptate de la furnizori – fiecare factură va trebui descărcată în format XML și apoi convertită în format PDF. Acest lucru va îngreuna considerabil munca, mai ales că tot acest proces anevoios va trebui efectuat în termen de 5 zile de la emiterea unei facturi, pentru a evita eventuale amenzi. În schimb, cu un soft potrivit cum este NextUp, facturile sunt transmise în SPV cu un singur click, în doar o secundă, și sunt descărcate automat din SPV odată primite de la furnizori.
NextUp este dezvoltatorul unui soft ERP care îi scutește pe antreprenori de timp cu birocrația, cum este e-Factura. Softul NextUp este adaptat afacerilor locale și folosit cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de resurse şi a optimiza procesele şi previziunile de business. NextUp are peste 6.000 de clienți, cu o medie de 5 utilizatori per companie.
Be the first to comment