Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele unui proiect pilot de analiză avansată a datelor disponibile în aplicația SUMAL 2.0 pentru luna noiembrie 2023. Analiza a utilizat cele mai noi tehnologii de sisteme Cloud și Inteligență Artificială, în vederea identificării neregulilor în utilizarea SUMAL 2.0 în perioada menționată. Alături de ministrul mediului, la conferința de presă au participat secretarul de stat, Ionuț-Sorin Banciu și Eugen Gioancă, inspector general adjunct al Gărzii Forestiere Naționale.
„Am vrut să verificăm datele încărcate în SUMAL privind lemnul tăiat din pădurile ţării, dar şi transportul acestuia. Luna pe care am ales-o este noiembrie a anului trecut, o lună cu un maxim de activitate. Toată lumea ştie că SUMAL pune destule piedici celor care îşi propun să taie pădurea fără respectarea legii, dar, mai important decât oricare altă funcţie, SUMAL este instrumentul prin care digitalizăm sectorul şi în acest mod cetăţeni, jurnalişti de investigaţii, societatea civilă, orice entitate pot să consulte SUMAL pentru a identifica, pentru a sesiza eventuale nereguli. Am considerat că un ochi de pază digitalizat (așa cum este SUMAL 2.0) merită pus sub o lupă digitalizată cu mult mai performantă, cum este cea a inteligenței artificiale de la GOOGLE”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
Demnitarul a adăugat că în luna noiembrie a anului trecut au fost emise peste 400 de mii de avize de transport, pentru fiecare dintre acestea fiind încărcate în sistem 4 fotografii. Din aceste calcule, reiese că în SUMAL au fost încărcate 1,6 milioane de fotografii într-o singură lună. În cadrul proiectului pilot, GOOGLE a analizat toate cele 400 de mii avize în trei zile, cu o performanță de 0,64 secunde per aviz.
„Aceste rezultate ne-au condus spre prima concluzie și prima acțiune după acest proiect pilot. Vom pregăti achiziția de servicii de analiză în timp real bazată pe inteligență artificială a fiecărui transport în parte declarat în SUMAL. În acest fel, nimeni nu-și va mai permite să încarce orice în SUMAL, pentru că fiecare informație va intra sub lupa inteligenței artificiale. În legătură cu vulnerabilităţile care astăzi există, dar şi pentru că ne pregătim să supraveghem pădurea cu tehnologii avansate – hărţi satelitare, camere de supraveghere video şi tehnologia LiDAR – am decis, alături de colegii de la STS, să începem dezvoltarea versiunii SUMAL 3.0. Ne dorim ca SUMAL 3.0 să elimine orice vulnerabilitate constatată şi să pregătească aplicaţia pentru viitoarele tehnologii inovative şi noile cerinţe operaţionale. Chiar astăzi vom pune în consultare publică textul Ordonanţei de Urgenţă pentru dezvoltarea noii versiuni. Este important să precizăm că noua versiune nu înseamnă, ca şi în cazul sistemului SUMAL 2.0, o variantă construită de la zero, ci vom implementa o arhitectură informatică adaptată, cu tehnologie la zi”, a precizat ministrul mediului, apelor și pădurilor.
De asemenea, demnitarul a punctat că vor fi montate pe toate mijloacele de transport înscrise în SUMAL dispozitive de localizare în timp real, care nu vor putea fi manipulate de utilizatori.
„SUMAL 2.0, deși este cel mai inovativ sistem de trasabilitate din lume la această oră, are și imperfecțiuni și poate fi dezvoltat în continuare. Nicio autoritate de control nu poate să țină pasul cu viteza cu care unii încearcă să îl ocolească. Este o bază de date uriașă și credem că cea mai bună soluție este tehnologia, inovația, inteligența artificială. Ne dorim ca aceste date să se transforme în informații, în hărți de risc, într-un sistem care în viitor să ne ajute să facem controlul la prima punere pe piață și să nu facem milioane de controale în toate punctele sensibile ale acestui lanț de aprovizionare”, a adăugat secretarul de stat Ionuț-Sorin Banciu.
Proiectul pilot a fost implementat de specialiști din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu ajutorul tehnologiilor Google Cloud şi în parteneriat cu o companie IT românească.
Be the first to comment