Academia de Brokeraj în Asigurări: 7 din 10 firme din România nu erau asigurate la sfârșitul anului 2023

Adrian Stancu. FOTO Endless Marketing

Cele mai multe firme din România, 7 din 10 cazuri, riscă daune severe sau închiderea activității, pentru că nu sunt asigurate pentru nevoile lor specifice, arată datele interne ale Academiei de Brokeraj în Asigurări, unul dintre principalele centre de educație și formare a specialiștilor în domeniul asigurărilor. Printre cele mai expuse firme după domeniul de activitate se află cele de producție, retail, agricultură, construcții sau HoReCa, iar multe dintre acestea nu au un management al riscurilor de asigurări.

“Majoritatea firmelor locale, companii multinaționale sau IMM-uri, nu fac o evaluare a riscurilor la care se expun, nu au un plan de continuitate a activității și a business-ului propriu-zis în cazul unor daune majore. Prin urmare interesul pentru un plan de asigurări personalizat după nevoile fiecărei organizații este încă scăzut în România. În caz de incendii, explozii sau inundații pot fi distruse de la o mare parte din bunurile firmei până la întregul sediu sau punct de lucru, cu materia primă, produsele, utilajele și alte bunuri care nu mai pot fi recuperate. În România, riscul pentru astfel de daune majore este ridicat, iar peste 70% dintre firmele cu care am intrat în contact nu aveau un plan de asigurări personalizat în funcție de nevoi și expunerea la risc. Toate categoriile de business-uri se află în aceeași situație, dar în special companiile care nu au implementat un plan de continuitate a afacerii. Iar prin polițele de asigurări specifice activității lor, beneficiază de despăgubiri complete și pot astfel relua sau continua activitatea de business”, declară consultantul Adrian Stancu, fondator Academia de Brokeraj în Asigurări, una dintre importantele centre educaționale și de formare în domeniul asigurărilor.

Conform datelor publice ale UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România), din totalul de 800.000 firme care au depus un bilanț financiar, aproximativ 21% dintre acestea (168.000) aveau o poliță de asigurare de bunuri și proprietăți și/sau de răspundere civilă generală și doar 1% aveau inclusă și o clauză de business interruption (B.I.)

Cele mai răspândite riscuri care produc daune și, implicit, efecte asupra business-ului care pot duce la închiderea activității sunt: incendiul, inundația, furtuna, explozia, avariile accidentale, accidentele de muncă, neglijența, erorile de operare, pierderile financiare.

Ce tip de firme sunt cel mai expuse riscurilor majore

Pentru firmele din România, categoriile de risc la care se expun pot fi multiple, în funcție de specificul fiecărei organizații. Prin implementarea unui proces de management al riscurilor în asigurări, o organizație va avea un program de asigurări personalizat, construit pe baza expunerilor la riscuri, care poate cuprinde acoperiri specifice mai multor tipuri de asigurări, de la două la 10 sau mai multe.

Indiferent de mărime, firmele cu activitate fizică, care dețin spații de producție, depozite sau spații de birouri, sunt expuse riscului de daune majore. Potrivit unei analize efectuate în ultimii trei ani, după tipul de activitate, cele mai expuse riscurilor de incendiu, explozie, calamităților naturale sau altor tipuri de riscuri tehnice sunt firmele din domenii de activitate ca: producție, servicii, HoReCa, agricultură și construcții.

“O mare parte dintre polițele de asigurare existente nu au la bază o evaluare a expunerilor la riscuri, iar multe firme din România nu au un manager de administrare riscuri, specializat sa implementeze un proces de identificare a riscurilor la care este expusă o afacere. Datele noastre interne arată că 9 din 10 companii, aflate în prezent în portofoliul nostru, nu aveau anterior un program de asigurări personalizat. Privind din această perspectiva, nevoia mediului de afaceri din țara noastră este una foarte mare și acest lucru ne obligă să ne perfecționăm permanent, astfel încât să putem proteja împotriva daunelor parțiale sau totale un număr cât mai mare de afaceri din România”, spune consultantul Adrian Stancu, Manager Regional – Partener la Campion Broker de Asigurare și Reasigurare SRL și fondator Academia de Brokeraj, una dintre importantele centre educaționale și de formare în domeniul asigurărilor.

Cum sunt identificate riscurile în companii

Fiecare afacere are o componentă de riscuri standard și una de riscuri specifice, generate de mai mulți factori, printre care: specificul industriei în care își desfășoară activitatea, mărimea  afacerii, vechimea afacerii, piața concurențială, politica de aprovizionare, piața de desfacere, amplasamentul geografic, cultura organizației.

Având în vedere complexitatea unui program de asigurări, acesta poate să conțină preluarea de riscuri financiare, riscuri catastrofice, riscuri de producție, riscuri tehnice, riscuri de accidente, riscuri de răspundere profesională și a produsului, riscuri de neconformitate, riscuri de nelivrare,  riscuri comerciale etc. Polițele de asigurări stabilite printr-un plan de management al riscurilor au, de cele mai multe ori, un cost de achiziție mai mic față de varianta în care compania ar cumpăra câte o poliță pentru fiecare clasă de riscuri.

În multe cazuri, decizia de a achiziționa o anumită poliță de asigurare a venit ca urmare a unei obligații contractuale – o linie de credit, achiziționarea unui utilaj cu finanțare externă, accesarea de fonduri europene, cerință dintr-un contract comercial etc, prioritatea fiind obligativitatea poliței, în detrimentul expunerii la o serie de riscuri și a raportului calitate/preț.

În ultimii 2-3 ani, nivelul de conștientizare al necesității existenței asigurărilor în rândul companiilor din România a crescut, însă este nevoie de implementarea unui proces de management al riscurilor în asigurari pentru că doar astfel managementul unei companii va avea o imagine clară asupra agresivitatii efectelor apariției unei daune.

De altfel, expunerile la riscuri se pot modifica în timp, în funcție de dinamica business-ului, dar și de alți factori direcți sau indirecți, modificări care ar trebui să genereze o recalibrare a asigurărilor existente.

Fondată în 2022, Academia de Brokeraj în Asigurări este una dintre principalele companii care furnizează programe educaționale de specialitate, atât în aria profesională, cât și în cea personală. Academia de Brokeraj în Asigurări are rolul de a forma profesioniști în domeniu, respectând standardele în asigurări, cu misiunea de a educa piața și de a contribui la asigurarea unui plan de continuitate a afacerilor din România prin implementarea unui plan de management al riscului. Cu o comunitate de 100 de experți formată în domeniul asigurărilor, în prezent, echipa academiei își desfășoară activitatea în București, vizând extinderea la nivel național, în următorii ani.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*