ANPC a solicitat TAROM modalitățile de despăgubire a consumatorilor pentru zborurile anulate. TAROM anunță o linie prioritară de contact pentru pasagerii afectați de anulările zborurilor din data de 8 iulie

Aeronavă TAROM. FOTO TAROM
Aeronavă TAROM. FOTO TAROM

ANPC a solicitat TAROM modalitățile de despăgubire a consumatorilor pentru zborurile anulate, iar TAROM anunță o linie prioritară de contact pentru pasagerii afectați de anulările zborurilor din data de 8 Iulie

În contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania TAROM SA, conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a invitat la sediul său, în data de 9.07.2024, reprezentanții acestei companii, pentru a discuta modalitățile concrete prin care pasagerii afectați de aceste anulări vor fi despăgubiți.

Din discuție a reieșit că, în urma evenimentelor de pe 8.07.2024, TAROM va despăgubi toți pasagerii care au achiziționat bilete direct de la companie și care depun cerere de plată a compensațiilor, conform legii.

Conform Regulamentului european 261/2004, compensațiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt:

  1. a) 250 EUR pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;
  2. b) 400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri;
  3. c) 600 EUR pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).

În plus, pasagerii au dreptul la:

* Asigurarea de mese și băuturi răcoritoare pe timpul așteptării zborului de redirecționare, precum și a două apeluri telefonice sau două mesaje electronice.

* Asigurarea cazării, dacă perioada de așteptare a zborului de redirecționare include o noapte, și transportul între locul de cazare și aeroport în cazul unei redirecționări

Pentru soluționarea situației create, ANPC recomandă:

– pasagerii trebuie să păstreze și să pună la dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport între locul de cazare și aeroport, în perioada în care zborul a fost anulat și până la rerutare, întrucât pot solicita rambursarea acestor costuri suplimentare, dacă transportatorul nu a asigurat asistența menționată.

– pentru a primi compensații și rambursarea costurilor suplimentare, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, la care să atașeze biletul de avion / rezervarea pentru a demonstra că urmau să fie pasageri al curselor anulate și, dacă este cazul, să pună la dispoziție bonurile / facturile prin care au achiziționat cazare, transport între locul de cazare și aeroport, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum și datele bancare (deținător cont, bancă, IBAN) pentru a primi sumele solicitate.

Compania TAROM s-a confruntat cu o situație fără precedent, aceea de anulare a numeroase zboruri ca urmare a declarațiilor individuale de inapt pentru zbor ale personalului navigant. Ca urmare a acestei situații independente de voința și acțiunile companiei, pasagerii au fost afectați de anularea zborurilor regulate. Compania a oferit alternative pentru călători, iar echipa de asistență este în contact direct cu aceștia pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile.

Pentru a facilita procesul de compensare al călătorilor afectați în urma anulării unor zboruri regulate în cursul zilei de 8 iulie, TAROM anunță crearea unei adrese de email dedicate: despagubire8iulie@tarom.ro, la care pasagerii pot transmite cererile și documentele necesare în vederea obținerii despăgubirilor, în conformitate cu Regulamentul EC 261/2004.

Pasagerii afectați de aceste anulări pot transmite solicitarea de compensare la adresa de email dedicată: despagubire8iulie@tarom.ro. , unde trebuie să transmită următoarele informații:

Nume și prenume pasager

Număr de zbor

Copia biletelor de călătorie și codul rezervării

Dacă este cazul, dovada plății pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare și de la unitatea de cazare la aeroport

Modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic)

Voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate TAROM (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă.

Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensației în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format :

Nume și prenume beneficiar cont

Denumirea băncii

Sucursala

Adresa băncii

Iban

Cod SWIFT/BIC

Monedă cont

Compania TAROM își cere scuze pasagerilor săi pentru tot disconfortul creat și depune toate eforturile pentru a reduce impactul pe care această situație îl are asupra planurilor lor de călătorie.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*