Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor în prima perioadă a anului au favorizat creșterea numărului de incendii în fondul forestier administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Numărul incendiilor produse în fondul forestier administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în primul semestru, a crescut de peste șapte ori, comparativ cu perioada similiară a anului trecut, respectiv 367 de incendii înregistrate în prima jumătate a acestui an, față de 48 în primul semestru din anul 2023.
Aceste incendii au afectat 3.365,31 hectare fond forestier, din care 3.264,86 hectare fiind incendii de litieră. Cele mai numeroase incendii, 105, s-au înregistrat în fondul forestier administrat de către Direcția Silvică Gorj, urmată de direcțiile silvice Prahova, cu 27 de incendii, Mehedinți și Vâlcea, cu câte 24 de incendii în fondul forestier.
Majoritatea acestor incendii, 250, s-au înregistrat în zonele de deal, în fondul forestier aflat în zonele de câmpie alte 99 și 18 incendii în zonele montane.
În aceste incendii au fost distruși arbori cu un volum cumulat de 209 metri cubi, de asemenea fiind distruși și 90.883 de puieți forestieri, valoarea totală a pagubelor ajungând la 393.094 lei.
Toate aceste suprafețe afectate de incendii vor fi refăcute de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin lucrări de regenerare a pădurilor.
Pentru prevenirea incendiilor în fondul forestier administrat, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a adoptat mai multe măsuri, precum intensificarea acțiunilor de patrulare, campanii de informare în rândul cetățenilor, turiștilor și a angajaților firmelor care desfășoară activități în fondul forestier, dar și realizarea lucrărilor de întreținere a liniilor izolatoare.
„Reluăm apelul către cetățeni să fie responsabili, să nu incendieze miriștile, să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele de risc, să nu aprindă focul în păduri sau în apropierea acestora, să se asigure că sting focul după ce îl folosesc, exclusiv în locurile special amenajate.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional” – Romsilva.
De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat.
Be the first to comment