Ministerul Finanțelor: FIDELIS IV din 2024 a adus investiții record de peste 3,23 miliarde de lei

Ministerul Finanțelor. FOTO Ministerul Finanțelor

Fidelis IV din 2024, desfășurată între 8-20 august, a înregistrat o valoare record a subscrierilor, de peste 3,23 miliarde lei, depășind recordul anterior stabilit în luna aprilie, de peste 3,197 miliarde lei.

Cea mai recentă ediție de titluri de stat Fidelis se remarcă și datorită rezultatelor importante generate de donatorii-investitori, care s-au alăturat campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor”, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM. Peste 202 milioane lei au fost investiți de către 1.608 români care au donat sânge începând cu luna martie a acestui an. Aceștia au beneficiat de o dobândă de 6.80%, cu 1% mai mare decât cea oferită pentru emisiunile clasice cu scadența la 1 an.

„Pentru a doua oară în acest an, au fost investite sume record pentru emisiunile Programului FIDELIS. Cele peste 230.000 de subscrieri in titlurile de stat FIDELIS de până acum se integrează perfect în dinamica investițiilor persoanelor fizice pe piața de capital și reușesc să atragă surse importante de finanțare pentru statul român. Instrumentele oferite în cadrul acestui program sunt îmbunătățite constant pentru a ne adapta cerințelor investitorilor. În ceea ce privește componenta socială, ne mândrim cu cei peste 11.000 de donatori-investitori care au subscris până acum peste 1,4 miliarde lei. Ca element de noutate, această ediție, în afară de instrumentul dedicat donatorilor, a adus scadența de 5 ani, pentru cei ce urmăresc investiții de lungă durată, cu risc minim și dobândă competitivă”, a transmis Marcel Boloș, ministrul Finanțelor. 

Pentru prima dată în acest an, emisiune în lei cu scadența la 5 ani

Cele mai accesate emisiuni ale acestei ediții au fost:

  • emisiunea în lei, cu scadența de 5 ani, dobânda de 7%, cu un total de peste 972 milioane de lei investiți prin 5.122 ordine;
  • emisiunea în euro, cu scadența la 1 an, dobânda de 4%, cu o sumă totală investită de peste 205 milioane euro, echivalentul a peste 1,02 miliarde lei, plasată prin 5.297 ordine.

Emisiunea în euro, cu scadența la 5 ani și dobânda de 5%, a strâns un interes de peste 105 milioane euro, echivalentul a 528 milioane lei, plasate prin 3.652 ordine. În ceea ce privește emisiunea în lei, cu scadența de 1 an și dobânda de 5,8%, investitorii au plasat peste 514 milioane lei, prin 4.615 ordine.

Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Donatorii-investitori au beneficiat de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Au beneficiat de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care au făcut dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024.

Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum:

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere;
  • câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Bilanț Program FIDELIS în 2024

În cele 4 ediții lansate în acest an, investitorii au plasat peste 10,4 miliarde lei prin peste 67.000 subscrieri, iar eroii celor 4 ediții din 2024 sunt cei peste 6.000 de donatori-investitori, care au investit peste 877 milioane lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*