One United Properties propune consolidarea acțiunilor la un raport de 50:1

One United Properties

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță aprobarea de către Consiliul său de Administrație a propunerii de consolidare a numărului de acțiuni ale companiei. Consolidarea va fi realizată la un raport de 50 de acțiuni la 1. Această propunere, care vizează reducerea numărului de acțiuni, scăderea volatilității prețului acțiunilor și contribuția la valoarea pe termen lung pentru acționari, va fi supusă votului acționarilor companiei la următoarea Adunare Generală a Acționarilor, care va avea loc în data de 10 octombrie 2024.

„Consolidarea acțiunilor reprezintă o altă etapă importantă în încheierea primului capitol al dezvoltării noastre pe Bursa de Valori București, un parcurs care a început acum trei ani, odată cu listarea noastră. În această perioadă, ne-am triplat cifra de afaceri, susținută de capitalul de peste 100 de milioane de euro atras de la investitorii noștri. Consolidarea acțiunilor, care va fi realizată după majorarea de capital social cu aport în numerar aflată în desfășurare, va fi încheiată înainte de sfârșitul anului 2024. Aceasta ne va duce într-o nouă fază de creștere, ghidată de strategia prezentată în planul nostru One 2030, pe care l-am prezentat în cadrul recentului nostru eveniment Capital Markets Day. Această țintă strategică, așa cum a fost propusă de Consiliul de Administrație, este concepută să aducă beneficii pe termen lung acționarilor noștri și să asigure că vom continua să creăm valoare sustenabilă pe măsură ce progresăm către îndeplinirea obiectivelor noastre ambițioase”, a declarat Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație al One United Properties.

Consolidarea va consta în oferirea unei (1) acțiuni ONE noi pentru fiecare 50 de acțiuni existente, având impact asupra numărului de acțiuni și a valorii nominale a acțiunilor One United Properties. În consecință, valoarea nominală a unei acțiuni ONE va crește de la 0,2 lei pe acțiune la 10 lei pe acțiune. Consolidarea are ca scop ajustarea numărului de acțiuni și creșterea proporțională a prețului acțiunii, fără a produce efecte asupra capitalizării de piață totale a companiei.

Consolidarea acțiunilor este concepută pentru a îmbunătăți dinamica generală de tranzacționare a acțiunilor. Cu mai puține acțiuni, se anticipează că această consolidare va contribui la un mediu de tranzacționare mai stabil, reducând volatilitatea procentuală asociată adesea cu acțiunile cu prețuri mai mici. Este important de evidențiat că această consolidare nu va afecta valoarea deținerilor acționarilor, cu excepția unor ajustări minore datorate rotunjirii fracțiilor de acțiuni, fără niciun efect de diluare.

În cazurile în care consolidarea acțiunilor are ca rezultat deținerea de către acționari a unei fracții de acțiune, compania va compensa investitorii în numerar. Prețul compensării, care are la bază prețul mediu ajustat de tranzacționare din ultimele 12 luni pentru acțiunea neconsolidată înmulțit cu 50 (pentru a reflecta raportul de consolidare), a fost stabilit, în conformitate cu legislația aplicabilă, la 46,225 lei pe acțiune consolidată.

Data de înregistrare pentru operațiune este propusă a fi 11 decembrie 2024, după închiderea și înregistrarea majorării de capital social aflată în desfășurare la autoritățile competente. Aceasta înseamnă că acționarii care achiziționează acțiuni ONE până la data de 9 decembrie 2024 vor beneficia de consolidarea acțiunilor. Acționarii nu vor trebui să întreprindă niciun demers ca urmare a acestei consolidări. Consolidarea se va efectua automat, iar modificările se vor reflecta în conturile acționarilor la data efectivă de 12 decembrie 2024.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*