SMYK All for Kids deschide al doilea magazin în Ploiești pe 26 septembrie și încheie anul cu 33 de unități pe piața națională

Sorin Stancu

Retailerul de origine poloneză specializat în comercializarea de jucării, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii pentru copii a ales Shopping City Ploiești pentru următoarea inaugurare de magazin. Evenimentul va da clienților posibilitatea să se bucure de patru zile de reduceri la îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și jucării.

Fervoarea back-to-school poate s-a stins, însă cumpărăturile pentru nevoile și dorințele de zi cu zi ale copiilor ori pentru aniversări rareori iau pauză. Astfel, SMYK a decis să vină și mai aproape de clienții săi, intensificându-și prezența pe piață cu o nouă unitate a rețelei, a doua din Ploiești.

În spiritul tradiției retailerului, marea inaugurare din 26 septembrie se desfășoară, de fapt, pe parcursul a patru zile (26-29.09) pline de reduceri și surprize pentru cei care trec pragul magazinului din Shopping City Ploiești. Toate articolele cu preț întreg vor avea aplicată o reducere de 20%, iar primii 100 de clienți care efectuează o achiziție în zilele aferente deschiderii vor primi cadou câte un urs SMIKI.

Tot în perioada 26-29 septembrie, cei mici au la dispoziție un interval orar generos – de la 12:00 la 18:00 – pentru a se bucura de face painting și de simpaticele jucării modelate din baloane, iar clienții care se înscriu în programul de fidelitate sunt așteptați cu premii surpriză.

Magazinul inaugurat pe 26 septembrie în Shopping City Ploiești – Str. Republicii nr.76, Blejoi – este al doilea deschis anul acesta și al 33-lea din rețeaua SMYK în România. Cu o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați și o echipă de 9 angajați, noua unitate comercială este pregătită să facă față, prin adaptarea continuă a ofertei, preferințelor tot mai clar conturate ale copiilor.

Acestea se îndreaptă către jucăriile interactive și seturile creative, precum și către articolele de îmbrăcăminte cu imprimeuri și design la modă, dorințe de împlinirea cărora se ocupă, cel mai adesea, membrii familiei extinse:

„Bunicii și alte rude sunt clienții care au mai mult nevoie de serviciile de consiliere ale echipei noastre atunci când achiziționează produse pentru cei mici. Și asta pentru că ei nu sunt în contact direct cu nevoile copilului, ci au un comportament de cumpărare orientat către tendințe, mai degrabă. Aceasta este unul dintre motivele care ne susțin în extinderea rețelei noastre în orașe în care suntem deja prezenți, cum este Ploieștiul. În afară de aceasta, știam că venim din nou într-un oraș dinamic și prosper, care deja cunoaște și apreciază oferta noastră.” – Sorin Stancu, director general SMYK All for Kids România.

Un alt aspect observat în comportamentul clienților în ultimii ani este lipsa de planificare a cumpărăturilor pentru evenimentele sau momentele importante, acestea fiind lăsate pentru pe ultima sută de metri.

„În general, acestea au devenit zilele importante pentru retail, când toată lumea este în magazine căutând un produs în mod special, ori un cadou în general. Lucrăm intens la extinderea rețelei, pentru a fi cât mai aproape de clienții noștri, indiferent de comportamentul de cumpărare pe care îl aplică” , explică directorul general al companiei.

Astfel, SMYK All for Kids are în plan deschiderea altor 4-5 locații în 2025, la împlinirea a 16 ani de activitate pe piața românească.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*