ANAT aniversează Ziua Mondială a Turismului. Alin Burcea: „Turismul înseamnă mai mult decât călătorii – el reprezintă descoperirea unor locuri unice”

Alin Burcea. FOTO Paralela45

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) salută și aniversează Ziua Mondială a Turismului 2024, care este celebrată astăzi, 27 septembrie, sub tema „Turism și pace” și dorește să evidențieze rolul vital al acestui sector în promovarea păcii și înțelegerii între națiuni și culturi și în sprijinirea proceselor de reconciliere.

La nivel global, unde națiunile sunt interconectate și interdependente, turismul, o industrie creată de oameni și pentru oameni, apare ca o forță convingătoare și dinamică pentru a sfida stereotipurile și a contesta prejudecățile. Acest sector poate fi perceput ca simbolul dialogului intercultural; permite întâlnirea cu „celălalt”, învățarea despre diferite culturi, auzirea limbilor străine, degustarea aromelor exotice, stabilirea legăturilor cu alte ființe umane și construirea toleranței. În esență, este o experiență educațională și spirituală care lărgește mintea.

De asemenea, ANAT recunoaște contribuția semnificativă a turismului la dezvoltarea economică a țării noastre. Turismul de incoming, adică sosirea turiștilor străini, joacă un rol esențial în exportul de servicii și în atragerea de valută străină.

”Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, doresc să vă transmit un sincer „La Mulți Ani!” și să vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru promovarea și dezvoltarea turismului în România. Turismul înseamnă mai mult decât călătorii – el reprezintă descoperirea unor locuri unice, susținerea economiilor locale și crearea de experiențe memorabile. Tuturor celor care aleg să exploreze frumusețile României sau ale lumii, vă mulțumesc că alegeți să sprijiniți această industrie vibrantă și plină de viață.

În același timp, un gând special merge către toți cei care lucrează în turism – agenți de turism, ghizi, hotelieri, restaurante și structuri de cazare. Prin eforturile voastre zilnice, construiți experiențe de neuitat pentru turiști, iar acest lucru contribuie la prestigiul destinațiilor noastre. Vă sunt recunoscător pentru dedicarea și profesionalismul cu care promovați destinațiile noastre și creați amintiri pentru toți cei care ne vizitează.

Patronilor și investitorilor în turism, vă mulțumesc pentru curajul și viziunea de a investi într-un domeniu plin de provocări, dar și de oportunități. În fața unor provocări majore, de la subfinanțarea activităților de promovare, lipsa infrastructurii, turismul neautorizat și până la birocrația excesivă, știu că lucrăm împreună pentru a face din România o destinație turistică de top, atât pentru români, cât și pentru turiștii străini.

Pe această cale, ANAT rămâne un partener de încredere în promovarea unui cadru competitiv și echitabil pentru toți actorii din turism. Ne dorim ca prin colaborarea noastră să aducem soluții pentru a sprijini și stimula incoming-ul, să susținem turismul corect și să îmbunătățim continuu infrastructura și promovarea României ca destinație turistică globală.

La mulți ani tuturor, și vă doresc cât mai multe călătorii pline de bucurie și succes!”, declară Alin Burcea, președintele ANAT.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*