RE/MAX România: Piața imobiliară a crescut cu 10% în T3 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, pe fondul inflației și al cererii crescute

RE/MAX. FOTO TOTAL PR
RE/MAX. FOTO TOTAL PR

Potrvit RE/MAX România,  parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, piața imobiliară a crescut cu 10% în T3 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ca urmare a impactului inflației și interesului sporit al românilor pentru investiții imobiliare. În același interval, birourile RE/MAX România au înregistrat creșteri de cca. 12% în ceea ce privește valoarea tranzacțiilor realizate, în condițiile unui volum asemănător de intermedieri. Dinamica pieței, factorii de influență, respectiv principalele tendințe și perspective sunt reunite sub forma Barometrului Imobiliar RE/MAX România, o analiză de status a pieței de profil pe baza datelor înregistrate de companie la intervale regulate de timp.

Potrivit reprezentanților RE/MAX, creșterile valorice se remarcă și mai mult la nivelul anului curent – comparând T3 cu T1 2024, birourile companiei au înregistrat creșteri de 30% în vânzări.

Evoluția pieței este determinată, în mare parte, de reducerea costurilor de finanțare și de ofertele atractive ale băncilor pentru creditele ipotecare, ceea ce a stimulat încrederea cumpărătorilor și i-a determinat să revină activ pe piață. De asemenea, creșterea valorică a tranzacțiilor este un indicator al schimbării în comportamentul cumpărătorilor, care sunt dispuși să investească mai mult în proprietăți, fie pentru uz personal, fie în scop investițional, în contextul economic actual.

„Observăm o creștere a cererii și prevedem o piață încinsă pe final de 2024. Inflația continuă să erodeze accelerat economiile, instabilitatea economică adaugă incertitudine, iar schimbările politice din viitorul apropiat aduc și ele un factor de incertitudine. Piața imobiliară a fost și rămâne, în schimb,  cea mai stabilă investiție pe termen lung , ceea ce atrage o parte tot mai mare din economiile și veniturile celor care vor să fugă de incertitudini. Ne așteptăm ca această tendință de creștere a pieței să continue, cu o posibilă presiune pe prețuri în 2025, în condițiile în care stocul de locuințe noi continuă să scadă,” a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

Piața rezidențială continuă să fie motorul principal al tranzacțiilor

Segmentul rezidențial a reprezentat peste 80% din totalul tranzacțiilor înregistrate de RE/MAX România în T3 2024, 9% fiind reprezentat de segmentul terenuri, iar restul de comercial și industrial. Apartamentele de două camere rămân cele mai tranzacționate, oferind un echilibru între preț și funcționalitate, în special pentru cumpărătorii cu bugete medii. În plus, apartamentele vechi au continuat să fie preferate în detrimentul celor noi, din cauza prețurilor mai accesibile, tendință ce s-a menținut la nivel național. Totodată, o creștere vizibilă a cererii s-a înregistrat pentru locuințele situate în zonele limitrofe ale marilor orașe, unde oferta de locuințe rămâne mai competitivă din punct de vedere al prețului.

Tendințele pentru 2025: scăderea stocului de locuințe noi va pune presiune pe prețuri

Potrivit reprezentanților RE/MAX, stocul de locuințe noi este într-o scădere constantă, fenomen care va continua și în 2025, pe fondul întârzierilor în emiterea autorizațiilor de construire și înghețarea unor proiecte imobiliare din cauza instabilității economice. În acest context, cererea în creștere pentru locuințe ar putea exercita o presiune considerabilă asupra prețurilor. Estimările indică o posibilă creștere de 15-20% în unele segmente ale pieței în anul următor, pe măsură ce cererea depășește oferta disponibilă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*