CNAIR anunță că începând de marți, 29 octombrie, traficul rutier va fi restricționat pe banda 1 a sensului de deplasare Constanța – București (Calea 2), de pe autostrada A2, în zona Podului de la Cernavodă, între km. 161+300 – km 159+250.
Măsura a fost luată pentru executarea lucrărilor de reparații și înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație de pe banda 1 și banda de urgență.
Pe perioada valabilității restricțiilor, circulația se va desfășura pe banda alăturată zonei mediane (banda 2).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care grupul Carrefour intenționează să preia Romania Hypermarche S.A., companie ce operează în România lanțul de hypermarketuri „Cora” și magazine de proximitate „Cora Urban”. În cadrul analizei efectuate de […]
În urma deschiderii unei noi sesiuni de validare a instalatorilor în programul Casa Verde Fotovoltaice, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, societatea DHELECTRIC SYSTEM SRL a transmis către Înalta Curte de Casație și Justiție și, […]
Potrivit consultanților “Paradis Vacanțe de Vis”, touroperator exclusiv pentru litoralul românesc al Mării Negre, cu 22 de ani de experiență, numărul de turiști care deja și-au făcut vacanța la mare anul acesta sau care au […]
Be the first to comment