ANAT cere numirea unui secretar de stat din industria turismului – un lider tehnocrat, cu experiență și viziune

Alin Burcea. FOTO ANAT

Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) solicită Guvernului să asigure o reprezentare adecvată a turismului, prin numirea unui secretar de stat dedicat, cu experiență directă în acest sector vital al economiei.

ANAT consideră că este imperativ ca persoana aleasă să fie un profesionist din industria turismului, un tehnocrat care cunoaște în profunzime provocările mediului privat și care poate implementa soluții reale pentru dezvoltarea domeniului.

Un tehnocrat din turism – soluția pentru o industrie competitivă

„Turismul românesc se confruntă cu multiple probleme care necesită o abordare pragmatică și bine informată. Doar o persoană cu experiență directă în industrie poate înțelege nevoile reale ale agentilor economici care își desfășoară activitatea în turism și HORECA, ale investitorilor și ale celorlalți actori implicați. Numirea unui lider din afara acestui domeniu riscă să perpetueze o lipsă de direcție și să compromită potențialul turismului de a deveni un motor economic major.

Turismul este una dintre puținele industrii capabile să genereze rapid venituri substanțiale la bugetul de stat. Atragerea de investiții, crearea de locuri de muncă și promovarea României ca destinație turistică depind de o strategie coerentă, condusă de un specialist. Lipsa unei reprezentări dedicate riscă să întârzie implementarea proiectelor de dezvoltare și să afecteze competitivitatea României pe plan internațional.

ANAT face un apel ferm către prim-ministru și ministrul economiei să ia decizia corectă pentru viitorul turismului românesc. Numirea unui secretar de stat din industrie, susținut de mediul privat, reprezintă un pas esențial pentru a valorifica potențialul acestui sector strategic” – ANAT.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*