Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru proiectele finanțate de Compania Națională de Investiții

Cseke Attila. FOTO Ministerul Dezvoltării

Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un proiect de Hotărâre de Guvern care stabilește criteriile de prioritizare pentru proiectele de investiții finanțate prin Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS), derulate în anul 2025, de către Compania Națională de Investiții (CNI), a anunțat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Ministrul a subliniat că, prin acest proiect, se urmăresc atât stabilirea unor criterii transparente și echitabile pentru prioritizarea investițiilor din cadrul PNCIPS pe parcusul anului 2025, cât și stimularea unei implementări mai rapide a proiectelor aflate în stadii avansate de execuție, garantând, astfel, continuarea implementării programului într-un mod optimizat.

Astfel, 25% din creditele bugetare vor fi repartizate pentru investiții semnificative. Din această categorie, CNI are în derulare 29 proiecte de investiții, printre care: Academia de Muzică din Cluj Napoca, Spitalul Orășenesc din Sinaia, căminele studențești din Timișoara și Suceava, sala polivalentă din Brașov, Academia Română, Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara, drumul județean 102I Valea Doftanei, stadioanele “Gheorghe Hagi” din Constanța și “Nicolae Dobrin” din Pitești, patinoarul artificial din municipiul Sfântu Gheorghe, Centrul pentru Optică de Mare Putere din Măgurele.

20% din bugetul alocat pentru acest an vor fi direcționați către domeniul educație, în cadrul căruia sunt în derulare peste 190 de obiective, precum Academia de Studii Economice București, Palatul Universității din București, cămine studențești din București, Constanța, Timișoara, Târgu Mureș, Colegiul Național “Carol I” și Opera Română din Craiova.

Pentru infrastructura edilitară se vor aloca 15% din creditele bugetare, în contextul în care, la nivelul CNI, sunt în derulare peste 190 de proiecte de investiții care vizează înființarea sau extinderea unor rețele de alimentare cu apă și canalizare în județele Arad, Bihor, Botoșani, Gorj, Harghita și Vâlcea, precum și reabilitarea infrastructurii rutiere din județele Constanța, Iași, Maramureș și Olt, a precizat ministrul Cseke Attila.

Proiectelor din domeniul sănătate li se vor aloca 10% din fonduri. Din această categorie, CNI are în derulare peste 115 proiecte de investiții, precum spitalele județene din Alexandria, Călărași, Galați, Miercurea Ciuc și Vâlcea, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia, Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna (jud. Dolj), Spitalul Orășenesc Rupea (jud.  Brașov).

Tot 10% vor primi cele peste 550 de proiecte aflate în derulare în domeniul sport, precum complexurile sportive din Alexandria, Năsăud, Rodna (jud. Bistrița Năsăud), Holboca (jud. Iași), sala polivalentă din Slobozia, bazele sportive din Titu (jud. Dâmbovița) și Zărnești (jud. Brașov), bazinele de înot din Vatra Dornei, Vaslui și Târgu Secuiesc.

5% se vor aloca investițiilor din domeniul cultură, în cadrul căruia sunt în derulare peste 260 proiecte, precum centre și așezăminte culturale din județele Călărași, Prahova, Satu Mare, Olt, Cluj, Argeș, dar și cinematografele din localitățile Roșiorii de Vede și Reghin.

Nu în ultimul rând, pentru alte obiective de interes public sau social din domeniul construcțiilor, vor fi repartizate 15% din fondurile disponibile pentru 2025 întrucât, la nivelul CNI, se află în diferite stadii de execuție peste 195 de obiective, precum Cazinoul din Constanța, Tribunalul Teleorman și Judecătoria Alexandria, Palatul Parlamentului, Palatul Administrativ din Suceava, fostul Palat Mihail Sturdza din Iași, Penitenciarul Gherla și Baza COSR Izvorani.

“Pentru a accelera finalizarea proiectelor aflate în stadii avansate de execuție, am decis repartizarea fondurilor în funcție de stadiul de implementare a proiectelor. Astfel, 50% din fonduri vor merge către proiectele cu stadiul fizic de peste 80%, 30% pentru proiectele cu stadiul de implementare cuprins între 40% și 80%, iar 20% pentru cele între 0% și 40%”, a conchis ministrul dezvoltării, care a adăugat că, în cazul epuizării sumelor alocate unei categorii, sumele disponibile pot fi realocate lunar pentru alte categorii, asigurând, astfel, echilibrul bugetar.

Cseke Attila a reamintit: la finalul anului 2024, ministerul a alocat 900 de milioane de lei pentru plata tuturor cererilor de plată restante în cazul proiectelor de investiții derulate de minister prin CNI.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*