Energia nucleară este esențială pentru securitatea furnizării energiei electrice în regiunea CESA. Opt țări (Armenia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, România, Slovacia, Slovenia și Ucraina) dețin 7% din totalul de reactoare nucleare la nivel global și generează energie nucleară care reprezintă 22% din mixul lor energetic, dublu față de media globală.
Cele mai mari ponderi se înregistrează în Slovacia, Ucraina și Ungaria, în timp ce cea mai redusă, sub 20%, este în România.
Mihai Drăghici, Partener, Consultanță, EY România: „Extinderea centralei de la Cernavodă cu două noi reactoare CANDU, de 720MWe va contribui la sporirea securității energetice a României și la atingerea obiectivelor de sustenabilitate. Totuși, ca și alte țări din regiune, România trebuie să abordeze provocările legate de finanțare, costurile de capital și cadrul de reglementare pentru a asigura succesul acestor proiecte. Angajamentul ferm al guvernului și mecanismele de reducere a riscurilor vor fi esențiale pentru atragerea investițiilor necesare în viitorul energiei nucleare din România”.
Aproape toate activele nucleare aflate în exploatare în această regiune sunt de tip reactor cu apă sub presiune, de concepție sovietică (Vodo-Vodyanoi Energetichesky Reactor – VVER). Doar trei reactoare din regiunea CESA utilizează tehnologii alternative. În România, două unități folosesc reactoare bazate pe tehnologia canadiană CANDU 6, cu apă grea sub presiune. În Slovenia, unitatea deținută în comun cu Croația utilizează un reactor american de tip PWR cu un sistem primar de răcire cu două bucle.
Vârsta medie a instalațiilor nucleare active din regiunea CESA este ușor peste media globală (35 de ani, față de 32,2 ani), cele mai vechi reactoare fiind situate în Armenia și Slovenia. Cele mai întâlnite instalații nucleare în funcțiune sunt cele care utilizează reactoare nucleare de generația a II-a, mai veche. Versiunile avansate ale acestora (de generația a III-a), care oferă o eficiență îmbunătățită și caracteristici de siguranță superioare, sunt în exploatare în Bulgaria, Cehia și Ucraina, fiind bazate pe tehnologia VVER-1000.
La cea de-a 28-a Conferință ONU privind schimbările climatice, care a avut loc în 2023 în Dubai, a fost lansată Declarația privind triplarea capacității de energie nucleară de la aproximativ 390 GW în 2023 la aproape 1.200 GW până în 2050. Regiunea CESA își planifică propria extindere a capacităților nucleare. Țările care dețin deja active nucleare explorează suplimentarea acestora și sunt considerate piețe first-in-a-while (țări care investesc pentru prima dată după o perioadă de timp mai lungă), în timp ce „nou-veniții”, precum Turcia, Polonia, Kazahstan și Uzbekistan, intenționează să lanseze primele lor centrale nucleare, dotate atât cu reactoare de dimensiuni mari, cât și cu reactoare modulare mici (Small Modular Reactors, SMR).
Slovacia deține un reactor cu o capacitate de 0,4 GWe, aflat în construcție la centrala de la Mochovce, și și-a propus construirea unui alt reactor la centrala de la Bohunice, cu capacitatea de 1,2 Gwe și cu posibilitatea de creștere la 1,7 GWe. Reactorul VVER de la Mochovce este planificat să intre în exploatare în acest an, în timp ce operaționalizarea completă a unității de la Bohunice este prevăzută pentru 2040.
Bulgaria plănuiește să construiască două reactoare suplimentare, cu o capacitate brută totală de 2,5 GWe, la centrala nucleară de la Kozloduy, utilizând tehnologia AP-1000 de concepție americană. Prima unitate este estimată să intre în exploatare comercială în 2035, urmată de a doua unitate în 2037.
România intenționează să își dubleze capacitatea nucleară existentă la centrala nucleară de la Cernavodă prin construirea a două reactoare de 720 MWe, pe baza tehnologiei canadiene CANDU 6. Recent, proiectul a primit un aviz favorabil din partea Comisiei Europene cu privire la aspectele tehnice și de siguranță nucleară și este planificat să devină pe deplin operațional până în 2031.
În Ungaria, construcția a două noi reactoare cu o capacitate totală de 2,4 GWe, bazate pe tehnologia rusească Vodo-Vodyanoi Energetichesky Reactor (VVER-1200), la centrala nucleară de la Paks, este preconizată să crească capacitatea de producție a energiei nucleare a țării cu 120%, asigurând între 60% și 70% din necesarul de energie electrică al țării pe termen lung. Unitățile sunt planificate să devină operaționale comercial până în 2032. În plus, Ungaria a informat Uniunea Europeană cu privire la intenția sa de a extinde durata de viață operațională a celor patru unități VVER-440 aflate în exploatare, vizând menținerea acestora în funcționare până în anii 2050.
Cehia intenționează să extindă centrala nucleară de la Dukovany prin adăugarea a două reactoare bazate pe tehnologia sud-coreeană APR-1000. De asemenea, este analizată posibilitatea construirii a două unități suplimentare la centrala nucleară de la Temelin, care vor utiliza aceeași tehnologie.
Slovenia intenționează să mărească capacitatea centralei nucleare de la Krško, care este deținută în comun cu țara vecină Croația, deși această extindere nu este prevăzută să aibă loc înainte de 2040.
Turcia va fi pionierul „noilor-veniți” în domeniul energiei nucleare din regiunea CESA prin înființarea primei sale instalații nucleare, Centrala Nucleară Akkuyu. Cele patru reactoare bazate pe tehnologia Vodo-Vodyanoi Energetichesky (VVER-1200) sunt programate să fie puse în funcțiune treptat până în 2028. În plus, alte două proiecte de centrale în Turcia, la Sinop (patru reactoare pe coasta Mării Negre) și İğneada (patru reactoare în provincia Kirklareli, lângă granița cu Bulgaria), se află în prezent într-un stadiu mai puțin avansat de dezvoltare.
În Europa Centrală, Polonia este singurul „nou-venit”, anunțând planuri ambițioase. Această țară își propune să crească ponderea energiei nucleare de la zero în prezent la 20% din mixul său de energie electrică până în 2045. Guvernul polonez a aprobat planurile pentru prima centrală, Lubiatowo-Kopalino, cu trei reactoare AP-1000 de concepție americană, care va fi amplasată în Pomerania, o regiune din nordul Poloniei, țară care în prezent nu dispune de capacități de producție a energiei din sursă nucleară. A doua centrală a obținut aprobările pentru construire în regiunea Patnów-Konin din centrul Poloniei, care va avea două reactoare APR-1400 sud-coreene de 1.400 MWe fiecare. Amplasamentul unei alte centrale urmează să fie confirmat până în 2028. Există, de asemenea, planuri de dezvoltare a unor reactoare modulare mici în această țară.
Kazahstan, un important producător de uraniu, responsabil pentru 43% din producția globală și fabricant de echipamente de pompare pentru centralele nucleare, explorează posibilitatea construirii a două reactoare nucleare, fiecare cu o capacitate de 1.200 MWe, cu opțiunea de extindere la trei unități. Pe lista scurtă a potențialelor tehnologii utilizate se numără reactoarele VVER-1200 și VVER-1000 din Rusia, reactorul HPR-1000 din China, reactorul APR-1400 din Coreea și reactorul EPR-1200 din Franța.
Uzbekistan, situat printre primii cinci producători de uraniu la nivel mondial, a ales să preia inițiativa în utilizarea reactoarelor modulare mici pentru a acumula experiență în acest sector emergent. Această țară intenționează să înceapă exploatarea pe deplin a centralei sale modulare cu șase unități până în 2033 și menține planuri de dezvoltare a unei centrale nucleare de dimensiuni mari, pe termen lung.
Cu toate acestea, centralele existente sunt programate să fie scoase din funcțiune în intervalul 2040-2050. Înlocuirea acestor reactoare în timp util este esențială pentru evitarea unui deficit în furnizarea de energie electrică, mai ales în contextul în care cererea pentru energie este în creștere.
Economia dezvoltării unor capacități viabile de producere a energiei nucleare este complexă și riscantă. De obicei, o fază de proiectare și construcție lungă, dificilă și cu costuri de capital mari este urmată de o durată de viață economică lungă, cu costuri reduse cu combustibilul, cu costuri de exploatare relativ scăzute și un factor de capacitate ridicat (70%-75% în Europa și 90% în SUA). Succesul unui astfel de proiect depinde în mare măsură de costurile de capital, influențate de evaluările riscurilor de către investitori, de cadrele legale, de politicile energetice naționale și de contextul politic. EY estimează că costul mediu ponderat al capitalului (CMPC) pentru construirea de noi centrale nucleare este între 5% și 15%, comparativ cu între 5% și 8% în cazul energiei solare și eoliene. Modificările CMPC afectează semnificativ costurile energiei electrice și competitivitatea proiectelor.
Angajamentul ferm din partea autorităților guvernamentale este esențial pentru câștigarea încrederii investitorilor, iar finanțarea adecvată a noilor centrale nucleare depinde de o combinație de garanții referitoare la preț și venituri și mecanisme de reducere a riscurilor. Mecanismele precum contractele de achiziție directă de energie electrică (PPA), contractele pentru diferență (CfD) și modelele de bază de active reglementate (RAB) pot asigura fluxuri de numerar stabile și adecvate, în timp ce un mecanism robust de reducere a riscurilor poate reduce sau transfera riscul ieșirilor de numerar neprevăzute legate de depășiri de costuri, întârzieri și modificări legislative.
Be the first to comment