O delegație ANAT condusă de președintele Alin Burcea a fost prezentă la dezbaterea privind situația turismului românesc organizată de Camera Deputaților

O delegație ANAT condusă de președintele Alin Burcea a fost prezentă la dezbaterea privind situația turismului românesc organizată de Camera Deputaților. FOTO ANAT

O delegație ANAT, condusă de președintele Alin Burcea, a fost prezentă la dezbaterea privind situația turismului românesc, organizată de Comisia de Turism și Antreprenoriat din Camera Deputaților. Din delegația ANAT au mai făcut parte Adrian Voican – vicepreședinte, Corina Martin și Valeriu Stefan – membri în Consiliul Director și Alexandra Arsene – secretar general.

În cadrul dezbaterii, Mohamad Murad, președintele Comisiei de Turism și Antreprenoriat, a dorit să afle din partea fiecărui reprezentant al societății civile și a mediului de afaceri problemele cu care se confruntă, precum și propuneri legislative sau amendamente la proiectele deja existente. Reprezentanții ANAT, alături de colegii din industrie, participă activ la discuțiile menite să identifice soluții pentru dezvoltarea și promovarea turismului în România.

Temele abordate de ANAT au fost: 1. Îmbunătățirea OG2;2. Înființarea Fondului de garantare la agențiile de turism; 3. Înființarea Fondului de garantare a biletelor de avion. De asemenea, s-a discutat mult referitor la îmbunătățirea funcționării Organizațiilor de Management al Turismului (OMD).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*