Nici nu a început bine minivacanța de 1 Mai că administratorii afacerilor de pe litoral au fost deja ținta controalelor tematice. Polițiștii din IPJ Constanța însoțiți de funcționari ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au aplicat mai multe sancțiuni în Mamaia, Venus și Vama Veche.
În urma activităților, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 66.300 de lei agenților economici care nu respectau prevederile legale de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, dar și celor care nu respectau legea dreptului de autor.
Administratorul unui hotel din stațiunea Venus, sancționat de polițiștii constănțeni
Agenții din cadrul Poliției stațiunii Neptun s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe terasa unui hotel din stațiunea Venus, ar fi avut loc o petrecere.
În urma controlului efectuat, polițiștii l-au identificat pe administratorului societății comerciale în cauză și au stabilit faptul că la evenimentul privat, organizat cu ocazia aniversării zilei de naștere a unui bărbat, au participat aproximativ 35 de persoane, precum și o formație muzicală, care ar fi prestat servicii până în jurul orei 20.00.
Administratorul în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei. Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente).
Petrecerile din Vama Veche, oprite de oamenii legii
Polițiștii din Vama Veche s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la trei terase din stațiunea Vama Veche numărul clienților depășea capacitatea admisă de prevederile legale în vigoare, fiind încălcată astfel măsura distanțării fizice între persoane.
Oamenii legii i-au identificat pe administratorii societăților comerciale în cauză, aceștia fiind sancționați contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei fiecare.
Be the first to comment