75% dintre șoferii de TIR nu au pașaport, iar obligativitatea acestuia pentru Marea Britanie vine cu un nou val de scumpiri

Transportatori. FOTO Schwoaze

De la 1 octombrie, Marea Britanie cere prezentarea unui pașaport valabil pentru toți românii care intră pe teritoriul său. În România sunt aproape 1,2 milioane de șoferi de camion și tir care transportă mărfuri din și înspre țară. Dintre aceștia o bună parte lucrau pe ruta România-Marea Britanie.

Potrivit unui sondaj realizat printre cei 1.000 de subcontractori și parteneri al EURO TEAM GB Spedition, 75% dintre șoferi nu au pașaport. Aceasta situație generează probleme suplimentare pentru transportatori. Iar aici facem referire la situația actuală pentru care industria transportatorilor protestează: impozitarea diurnelor și nu numai.

„Faptul că trei din patru șoferi de tir sau camion nu au pașaport se traduce în întârzieri de livrare și preluare marfă din Marea Britanie pentru că nu mai sunt atât de mulți transportatori disponibili. Se vor trimite doar mărfurile care sunt urgente, importante, dar și cele pentru care se va plăti mai mult decât costul uzual.”, a declarat Octavian Blăjan, CEO EURO TEAM GB Spedition.

Potrivit directorului general, acest lucru va însemna costuri mai mari pentru toate transporturile care vin din și către Marea Britanie.

„La final, toată aceasta situație va genera prețuri mai mari la produsele finale”, a mai spus Octavian Blăjan.

Efectele se vor resimți într-o diversitate largă de sectoare

În cazul unor piese auto pentru mașinile produse în Marea Britanie costul va fi crescut și cu 5-10%, iar acest cost se va reflecta în prețul de achiziție al mașinii.

În plus, termenul de livrare al respectivului autoturism va fi întârziat și el cu câteva săptămâni, poate chiar luni, având în vedere că, deja, statul de peste Canalul Mânecii se confruntă cu o criză a șoferilor de tir și are nevoie de peste 100.000 de angajați în acest domeniu.

Pentru a nu-și pierde nici comenzile și nici angajații, companiile de expedieri mărfuri vor trebui să-și reruteze șoferii fără pașaport pe rute intracomunitare, unde actul nu este necesar, sau să le impună să-și facă pașaport în regim de urgență.

„Un alt efect la nivel de industrie este că transportul către Marea Britanie va deveni un fel de nișă. Exceptând condiția obligatorie pentru șoferi de a deține pașaport, transportatorii trebuie să se asigure ca aceștia sunt pregătiți și instruiți în ceea ce privește efectuarea operațiunilor vamale.”, a mai declarat CEO-ul EURO TEAM GB Spedition.

Unii dintre transportatorii care aveau rute pe Marea Britanie se vor reorienta către alte țări, ceea ce va duce la un surplus de camioane pe acele state. Efectul va fi cel de scădere a prețurilor de transport pe relațiile respective, mai spune Octavian Blăjan.

Salariile șoferilor de tir și camion vor crește

Pentru că va fi o luptă pentru angajarea unor șoferi care îndeplinesc aceste condiții, salariile lor vor trebui să fie din ce în ce mai competitive.

„Un alt cost crescut cu transporturile care se va reflecta către consumatorul final și, implicit, în inflație.”, a mai spus Blăjan.

Achizitorii ce au furnizori de materie primă în Marea Britanie, vor fi nevoiți să își prioritizeze preluările/transporturile în funcție de această resursă devenită factor major: camion disponibil.

Cele mai multe mărfuri care vin și pleacă spre Marea Britanie fac parte din categorii precum: piese auto, containere, cafea, scule și unelte, electrocasnice și mobilă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*