Wilo lansează un nou ghid de înlocuire a pompelor

Wilo lansează un nou ghid de înlocuire a pompelor

Wilo România, producător de top în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare înalt tehnologizate, anunță, în premieră, lansarea unui nou ghid digital de înlocuire a pompelor. Gândit pentru a simplifica interacțiunea cu utilizatorul, noul ghid pune la dispoziția publicului mai multe informații despre pompe, structurate într-o formă compactă, facilitând o mai bună înțelegere a produselor, ca alegerea finală a pompei să se plieze exact pe nevoia consumatorului.

„Produsele, sistemele și soluțiile noastre își propun să ajute oamenii din toată lumea în viața de zi cu zi. Suntem foarte mândri să fim o companie sustenabilă, care ia în considerare nevoile reale ale clienților, societății și mediului înconjurător. Lucrăm constant la optimizarea soluțiilor noastre, la diversificarea produselor și la menținerea și dezvoltarea unui relații apropiate cu utilizatorii noștri. De aceea, avem încredere că noul ghid de înlocuire a pompelor va răspunde eficient nevoii acestora de a schimba pompele vechi”, a evidențiat Mariana Corlaci – Marketing Manager, Wilo România.

O nouă pompă în doar câteva click-uri

Cu o structură bine definită, ghidul prezintă clar specificațiile tehnice ale pompelor, informațiile fiind însoțite de imagini și grafice. După alegerea pompei care trebuie înlocuită, interfața intuitivă a ghidului ajută consumatorul să navigheze prin toate datele relevante precum, numere articol, lungime port – to- port, sau date despre motor. Informațiile sunt structurate în coloană, există fotografii pentru produse și grafice adiționale care compară pompele, evidențiind astfel plusurile și minusurile acestora.

„Nicicând nu a fost mai ușor să găsești o pompă nouă. Intri pe site-ul nostru sau pe aplicație și în doar câteva secunde ai acces la întreaga lume a pompelor de înaltă performanță. Un serviciu simplu, rapid, comod și disponibil 24/7. În plus, alegerea de a schimba o pompă veche cu una nouă, dincolo de beneficiile individuale are un impact pozitiv și asupra mediului înconjurător. Produsele noastre intens digitalizate sunt foarte eficiente energetic și acest lucru se vede și în costurile mai mici la facturi, deci direct în buzunarul consumatorului. Viitorul este digital, iar Wilo este pionierul care transformă piața în România, dar și în lume”, conchide Mariana Corlaci.

Un ghid ușor accesibil oricând

Ghidul oferă și crosslinks către catalogul online al produselor Wilo, facilitând astfel și procesul de achiziție, generarea de pdfuri și recomandări pentru accesorii care să completeze funcționarea în parametri optimi a pompelor. Obiectivul noului ghid de înlocuire a pompelor vechi este să-i ajute pe clienți să găsească rapid și simplu produse adecvate pentru situațiile și nevoile lor. Utilizatorii pot accesa ghidul fie prin intermediului site-ul Wilo România, fie prin aplicația Wilo-Assistant, compatibilă cu iOS și Android.

Despre Wilo România

Wilo România face parte din grupul  Wilo SE-producător premium în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalațiile de încălzire, climatizare și răcire, alimentării cu apă și evacuării apei uzate. Produsele Wilo sunt înalt tehnologizate, prezintă ușurință în utilizare și eficientă energetică, standarde confirmate și de apartenența la organizațiile REHVA și AHCA (Agency for Health Care Administration). Fondată în 1872, ca fabrică de produse din cupru și alamă de către Louis Opländer, compania are astăzi aproximativ 8,000 de angajaţi, în reprezentanţe din mai mult de 60 de ţări. În România, Wilo este prezentă din anul 1998. În 2020, după 18 luni de la demararea proiectului de construcție, Wilo a inaugurat noul sediu al companiei în România, cu birouri moderne, construite pe o suprafață de 1,800 mp și spații pentru servicii de depozitare, asamblare și reparații, extinse pe 2,700 mp. Hub-ul din Șoseaua Odăi 24 din Otopeni este dotat cu linii de asamblare pentru grupuri de pompare apă rece, pentru stingere incendiu în conformitate cu normativul de siguranță la foc a construcțiilor cu indicativul P118, hidrofoare și pompe submersibile. Toate sunt produse conform directivelor Europene aflate în vigoare. Noul sediu din România va funcționa ca Hub Regional, de unde operațiunile companiei vor fi gestionate pentru 10 țări din Europa de Est.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*