Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Asociația Incoming Romania (AIR) atrag atenția Guvernului asupra neglijării totale a turismului de incoming (turism receptor), printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului interimar al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Virgil Daniel Popescu.
Conform datelor furnizate de Eurostat, România a înregistrat, în luna iulie 2021, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cea mai mare scădere a turismului de incoming (turiști străini) din Uniunea Europeană, confruntându-se cu o diminuare de 90% a nopților petrecute de străini în unitățile de cazare.
Turismul contribuie la creșterea și dezvoltarea economiei naționale, pe de o parte, prin numeroasele conexiuni economice pe care le generează în relație cu alte sectoare economice, prin crearea de locuri de muncă și prin contribuția la PIB, iar pe de altă parte, prin construirea și consolidarea unei identități de imagine, a unei notorietăți în mentalul colectiv și prin construcția unei mărci de țară care atestă ineditul și calitatea destinației. Turismul de incoming, în special, reprezintă activitate de export pentru țară prin aportul de valută adus în România de către turiștii străini.
”În vederea creșterii vizibilității destinațiilor turistice din România, în principalele zone emitente de turiști, avem nevoie urgentă de o strategie de promovare a țării ca destinație turistică și de eficientizarea activităților de organizare a participării României la târgurile și expozițiile internaționale pentru turism. Agențiile de turism doresc să atragă cât mai mulți turiști străini în țara noastră.
Însă dacă nu beneficiem de o implicare puternică din partea statului, primul care poate să consolideze imaginea României, printr-o strategie de promovare, participări la târguri și la alte evenimente internaționale precum și comunicare permanentă cu mediul privat, vom munci în zadar iar țara noastră va ieși de pe harta destinațiilor turistice europene. Nu ne așteptăm prea mult la o implicare de ordin financiar a statului, însă este nevoie acută de urgentarea creării cadrului legal, și ne referim aici la Legea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD)”, subliniază Dumitru Luca, președintele ANAT.
Având în vedere faptul că cele mai mari evenimente de gen din străinătate sunt deja lansate și în proces de înscriere pentru participarea expozanților în format fizic (World Travel Market Londra, FITUR Madrid, ITB Berlin etc.), ANAT și AIR solicită ministerului de resort să comunice cât mai repede strategia de promovare a României pe termen scurt și lung și lista manifestărilor expoziționale internaționale la care ministerul va participa cu stand în perioada următoare (restul anului 2021 și anul 2022). De asemenea, ANAT și AIR roagă reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) să urgenteze transmiterea normelor de reglementare a participării expozanților (agenții de turism licențiate, structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare/alimentație publică, organizații de promovare etc.) în standul național al României. Până atunci, trebuie să remarcăm că la târgul de la Londra – World Travel Market – care își va deschide porțile în mai puțin de două săptămâni, România bifează prima absență după mai bine de 40 de ani.
Conform ultimei reglementări în acest domeniu, Ordinul de Ministru nr. 911/21.11.2019,
„Art.1. Începând cu data de 1 ianuarie 2020, modalitatea de finanțare a participării societăților comerciale cu activitate de turism, asociațiilor profesionale, patronale și organizațiilor neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului și altor entități a căror activitate are impact în domeniul turismului, precum și criteriile în baza cărora se va acorda finanțarea participării acestori entități la manifestările expoziționale, în pavilioanele expoziționale, standurile specializate ori miniexpozițiile la care participă Ministerul Turismului, se stabilesc, cu respectarea prevederilor legale în domeniul ajutorului de stat, prin instituirea unei scheme de minimis aprobate prin ordin al ministrului turismului.”
La doi ani după acest Ordin de Ministru, nu este încă adoptată nicio astfel de schemă de minimis.
Be the first to comment