One United Properties anunță menținerea structurii cu o singură clasă de acțiuni

One United Properties. FOTO Fabrica de PR

One United Properties (BVB: ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, listat la Bursa de Valori București, anunță că va menține structura existentă a companiei, cu o unică clasă de acțiuni, care conferă un drept de vot pentru fiecare acțiune deținută.

În cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) din data de 10 septembrie 2021, cu 97,6% din voturi exprimate în favoare, acționarii au aprobat introducerea unei noi clase de acțiuni, clasa B, care să confere 5 drepturi de vot per acțiune acționarilor fondatori. Acțiunile clasa B au fost aprobate pentru a fi atribuite exclusiv companiilor Vinci VER Holding S.R.L. si OA Liviu Holding Invest SRL, deținute integral de cei doi acționari fondatori, respectiv Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu în calitatea acestora de asociați unici, în urma conversiei unui număr total de 22,74% din acțiunile ordinare existente, deținute de cele două companii, în proporții egale.

La 1 noiembrie 2021, One United Properties a salutat decizia favorabilă emisă de Tribunalul București privind confirmarea valabilității votului acționarilor la Adunarea Generală Anuală din 10 septembrie 2021, de introducere a unei noi clase de acțiuni. În data de 4 noiembrie, Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu au informat Consiliul de Administrație al Companiei că au decis să renunțe la dreptul de a li se atribui acțiunile clasa B. Consiliul de Administrație a luat la cunoștință această decizie și prin urmare, va introduce pe ordinea de zi în următoarea Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor revocarea punctelor convenite la AGEA din 10 septembrie 2021, care sunt legate de crearea unei alte clase de acțiuni. În continuare, compania se va abține de la alte proceduri judiciare în acest sens și își va menține structura existentă a claselor de acțiuni.

Claudio Cisullo, Președintele Consiliului de Administrație a declarat:

„Suntem mulțumiți de decizia pozitivă a Tribunalului București. One United Properties este axată pe furnizarea de calitate și performanță la cele mai înalte standarde către clienții și acționarii companiei, motiv pentru care am ales să închidem acest capitol. Rămânem devotați acționarilor noștri și ne îndreptăm eforturile către proiectele noastre și traiectoria de creștere a companiei, fără să alterăm structura existentă a claselor de acțiuni.”

One United Properties este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București. Acțiunile companiei au fost listate pe BVB în data de 12 iulie 2021, în urma unui IPO de succes, pe parcursul căruia compania a atras 260 de milioane de lei pentru continuarea dezvoltărilor atât pe segmentul rezidențial, cât și pe cel de birouri. Începând cu 20 septembrie 2021, acțiunile One United Properties sunt incluse în indicele BET, cel mai important indice pentru piața de capital din România, care urmărește evoluția celor mai lichide acțiuni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*