Obiectivul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) este să numească în consiliile de administrație profesioniști potriviți provocărilor pe care le întâmpină fiecare companie în parte, în scopul asigurării activitătilor de supraveghere și conducere administrativă a acestor companii.
Ca urmare a expirării mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de Administrație al Societății Mamaia SA, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, întrunită în data de 25 martie 2021, a hotărât numirea unor noi membri pentru o perioadă de 4 luni, selectați din baza de CV-uri primită ca urmare a apelului făcut de MEAT către asociațiile profesionale.
Astfel, noii membri numiți ai Consiliului de Administrație sunt:
- Mosoiu Georgiana-Narcisa care are o experiență managerială în domeniul hotelier de peste 10 ani, cunoscător al pieței locale (profil de expert în industrie și management), fost membru în consilii de administrație la companii listate la Bursă de Valori București.
- Nisan Derviș – având calificări în domeniul financiar, audit și control intern conducând propria firmă de audit, a lucrat în sectorul de turism și în domeniul bursier. Acesta își desfășoară activitatea în Constanța, ceea ce constituie un avantaj datorită cunoașterii pieței locale.
- Vindt Andrei Iosif Valentin – angajat MEAT care a condus pentru o perioadă de 2 ani societatea Olimp Estival SA Mangalia și care deține brevet de manager în activitatea de turism. Acesta este specializat în realizarea de studii de fezabilitate, profil necesar în evaluarea propunerilor de investiții pe care societatea le are în plan.
Obiectivele aferente perioadei de mandat sunt cele specifice perioadei incluzând: asigurarea elaborării BVC pentru anul în curs, urmărirea procedurilor de închidere a exercițiului financiar 2020, respectiv a asigurării procesului de raportare financiară pentru anul 2020 și a raportărilor financiare semestriale aferente 2021, precum și promovarea unui proiect de modificare a actului constitutiv.
Fiecare administrator va prezența la finalul mandatului un Raport de activitate privind modul de îndeplinire a responsabilităților și a gradului de îndeplinire a obiectivelor. Raportul va include și opinia administratorului în legătură cu posibilitățile de dezvoltare ale societății pe linii de afaceri, cu indicarea avantajului competitiv pe care societatea îl prezintă, respectiv opinia referitoare la necesitatea implementării unui plan de restructurare/ reorganizare.
Membrii înlocuiți au fost Carmen Ursu, Marius Avram, Ionuț Constantinescu.
Indemnizația brută fixă lunară a membrilor consiliului de administrație este de 3070 lei.
Societatea Mamaia SA este o companie deținută în proporție de 96.57% de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, al cărei obiect de activitate îl reprezintă administrarea activelor imobiliare și a obiectivelor turistice pe care le are în portofoliu. Are un număr de 5 angajați, iar în anul 2020 a înregistrat o cifră de afaceri estimată la 125 mii lei, societatea fiind afectată de restricțiile impuse de pandemie, înregistrând pierderi din activitatea operațională.
Be the first to comment