Cum sunt afectate prețurile la transporturi de dorința românilor de a reveni în țară de sărbători

Transportatori. FOTO Schwoaze

Deși importurile ajung să fie și de 7-8 ori mai mari ca număr de transporturi decât exporturile, cele din urmă se vor efectua cu prețuri cel puțin duble față de până acum.

„De săptămâna aceasta prețurile la transporturi spre extern vor exploda, în timp ce, la importuri acestea vor scădea drastic. Explicația este una simplă: în timp ce românii care conduc în afara se vor întoarce acasă, vor dori să nu vină cu camioanele goale și vor accepta orice ofertă vor primi, doar, doar își vor mai atenua din cheltuielile cu drumul. În schimb, pentru exporturi pentru că vor exista clienți care vor dori să-și trimită mărfurile înainte de Crăciun, dar nu vor fi destui șoferi disponibili să facă acest lucru, vor cere prețuri de transport mărite”, a explicat Octavian Blăjan, CEO Euro Team Gb Spedition.

Pe export, prețurile se vor dubla și pentru că transportatorii vor cere tarif de tur-retur, pentru că la retur nu vor avea marfă și nu pot circula cu pierderi financiare. Clienții care au o nevoie acută de transport plătesc sumele cerute.

Importuri de aproape trei ori mai multe decât exporturile

Dacă ne luăm după cererea de transporturi marfă pe cale rutieră importurile tip spot sunt de aproape trei ori mai mari decât importurile. Zilnic sunt, în medie, peste 9.200 de cereri de transport pe piața spot pentru import și puțin sub 3.400 pentru export către principalele țări din UE.

Cereri zilnice de transport rutier  înspre și dinspre România
Germania- România 2.530 România – Germania 878
Franța – România 854 România – Franța 821
Spania – România 383 România – Spania 204
Italia – România 1.252 România – Italia 732
UK – România 78 România- UK 240
Polonia – România 1.462 România – Polonia 198
Ungaria – România 1.454 România – Ungaria 404
Austria – România 730 România – Austria 137
Turcia – România 103 România – Turcia 19
Grecia – România 402 România – Grecia 160

„Singurele anormalități ale ultimilor ani în legătură cu rata mărită a importurilor se regăsește la Franța, unde după cum se poate vedea cererile de transport la import și export au un raport de aproape 1:1, în timp ce în Marea Britanie, exporturile sunt de peste 3 ori mai mari”, a mai afirmat Octavian Blăjan.

Potrivit expertului in transport internațional, din țările aflate pe nordul Mediteranei, România importă fructe și legume, în această perioadă.

Transporturile cu marfă spot, prețuri majorate sever

„Transporturile sunt de două feluri, cele prin contracte și cele spot. La contracte, mărfurile sunt transportate după capacitatea companiei transportatoare. Când clientul are mai multă marfă de cât poate transporta firma cu care are contract, atunci surplusul de marfă ajunge spot, adică la ofertă pe bursele de mărfuri”, a mai afirmat Octavian Blăjan, expert în transporturi naționale și internaționale.

Când în piață este mai multă marfă decât transportatori prețurile spot sunt mai mari decât cele din contracte. În schimb, când este mai puțin marfă, prețurile spot pot ajunge să fie și mai mici decât cele din contract.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*