Cseke Attila: Dezvoltarea regională, armonizarea teritorială și investițiile care vizează echilibrul social și economic rămân priorități ale Ministerului Dezvoltării în 2022

Cseke Attila. FOTO Guvernul României

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat că dezvoltarea regională, armonizarea teritorială și investițiile care vizează echilibrul social și economic rămân priorități ale Ministerului Dezvoltării în 2022.

“Principala provocare a anului 2021 a constituit-o absorbția fondurilor europene”, a precizat ministrul Cseke Attila, în cadrul conferinței de bilanț susținută, astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Astfel, în cadrul Programului Operațional Regional (POR), ținta de absorbție a fost de 950 milioane de euro și s-au realizat 1,02 miliarde de euro (absorbția pe program fiind de 49,80%). De asemenea, la programele de cooperare teritorială, țintele au fost atinse, iar pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), absorbția este de 52%.

În ceea ce privește dezvoltarea teritorială (echilibrarea finanțării și susținerea coeziunii teritoriale), pentru prima dată am reușit să construim patru programe de finanțare care au urmărit și respectat acest deziderat, a afirmat ministrul dezvoltării:

  • prin PNRR, Ministerul Dezvoltării are alocate peste 4 miliarde de euro, din care, pentru Fondul local sunt 2,1 miliarde de euro (fiecare unitate administrativ-teritorială are prealocată o sumă identică, indiferent de mărimea acestora), iar 2,17 miliarde de euro sunt repartizate în Fondul renovării, care asigură pe ambele componente o teritorializare a finanțărilor acordate pe proiectele de eficiență energetică (pe județe și pentru zonele mai subdezvoltate 20%);
  • Programul național de investiții “Anghel Saligny” prevede finanțarea a cel puțin 1 proiect eligibil pe fiecare categorie de UAT, cu aceeași valoare minimă inclusă, iar investițiile urmăresc echilibrul social și economic al tuturor localităților;
  • pentru instituțiile de cultură descentralizate, s-au alocat finanțări de 266,3 milioane de lei pentru 66 de teatre, opere și filarmonici din 34 județe ale țării, iar finanțarea va fi asigurată și în anul 2022, ca o formă de echilibru financiar, față de instituțiile de cultură similare care sunt finanțate exclusiv de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii;
  • pentru aeroporturile regionale din subordinea consiliilor județene, am creat temeiul legal și financiar pentru finanțarea nu numai a celor 6 aeroporturi mai mari (exclusiv susținute în anul 2020), ci și a aeroporturilor cu un număr de pasageri sub 200.000/an, afectate de consecințele pandemiei, astfel că, în 2021, 12 aeroporturi au primit 84 milioane de lei.

În ceea ce privește domeniul investițiilor realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), în comparație cu 2020, toți indicatorii sunt în creștere. Astfel că, în anul 2021 au fost aprobate 432 de investiții în valoare de 6,87 miliarde de lei (32% creștere), 975 obiective contractate în valoare de 9,1 miliarde lei (creștere cu 82%) și 849 de proceduri de achiziție publică în valoare de 6,3 miliarde de lei (creștere cu 35%).

Prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), în anul 2021, s-au recepționat 751 de locuințe, față de 464 în 2020 (creștere de 61%), din care 583 pentru tineri, 21 pentru comunitățile de romi și 147 locuințe de serviciu.

“Anul trecut, am demarat un program nou și extrem de așteptat deopotrivă de autoritățile locale, cât și de tinerele familii (Programul național de construire a creșelor), prin care vom construi trei tipuri de creșe”, a precizat ministrul Cseke Attila, adăugând că, până în prezent, 53 de investiții au documentație aprobată, dintre care 23 sunt deja în procedură de achiziție publică.

În continuare, cea mai mare provocare rămâne absorbția fondurilor europene: pentru POR, pe anul 2022 ținta va fi de 1,25 miliarde de euro, iar pe anul 2023, ținta care trebuie atinsă va fi de 2,19 miliarde de euro – a spus ministrul dezvoltării.

De asemenea, în anul 2022, Ministerul Dezvoltării își propune aplicarea reformelor din PNRR și a investițiilor din acesta, precum și implementarea Programului național de investiții “Anghel Saligny”, cu o valoare de 50 miliarde de lei (până în prezent, au fost depuse 7.545 de proiecte, în valoare de 137,5 miliarde de lei).

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*