ANPC și ANRE au continuat să dea amenzi companiilor de energie pentru facturi emise greșit

Arzător pe gaz. FOTO stevepb
Arzător pe gaz. FOTO stevepb

Comandamentul pentru Energie creat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflat sub directa coordonare a președintelui Mihai Culeafă și a directorului general Paul Anghel, a finalizat alte 22 de acțiuni de control la companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale către consumatorii casnici.
Ca atare, comisarii ANPC au aplicat alte 10 amenzi contravenționale în valoare de 195.000 lei, la care s-a adăugat și măsura recalculării tuturor  facturilor care nu respectă prevederile legii.

Dintre cele mai importante abateri constatate în timpul verificărilor, au fost:

  • nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu  01.11.2021;
  • furnizarea de energie electrică, fără licență;
  • nerespectarea termenului de facturare și facturarea coasată pe două luni;
  • informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea;
  • contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate;
  • practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro).
Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate.  Aceștia sunt invitați  să apeleze numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00 sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro.

ANRE continuă seria de acțiuni de control demarate la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societățile Enel Energie și Enel Energie Muntenia au emis facturi aferente consumului de energie electrică pentru luna noiembrie 2021 conținând schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

În ceea ce privește domeniul gazelor naturale, societățile ENEL ENERGIE și ENEL ENERGIE MUNTENIA, nu au emis facturi clienților beneficiari ai schemei de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021.

Pentru faptele săvârșite în domeniul gazelor naturale, societățile în cauză au fost sancționate cu amendă contravențională după cum urmează:

Enel Energie – 200.000 lei

Enel Energie Muntenia  – 200.000 lei

Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul facturării consumului de gaze naturale aferent lunii noiembrie 2021 și aplicarea schemei de sprijin beneficiarilor acesteia.

ANRE reaminește clienților finali care sunt pașii de urmat dacă au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale:

Clienții finali care au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuție pentru clarificări, acesta având obligația transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real.

În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanței de judecată.

Recomandăm clienților finali de energie electrică/gaze naturale următoarele:

să încheie o convenție de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale;

să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis

să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul și să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia;

să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condițiilor contractuale, în special modificarea prețurilor/tarifelor. Dacă aceste modificări nu respectă condițiile prevăzute în contract (preț fix pe o anumită perioada de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanța de judecată.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*