Peste 457 de milioane de lei, pentru investiții realizate prin cele două etape ale PNDL

Cseke Attila. FOTO Guvernul României

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, astăzi, suma de 457.773.974,97 lei, în vederea decontării facturilor pentru 538 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 48.123.558,97 lei pentru 69 de obiective, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate facturi în valoare de 409.650.416 lei pentru 469 de obiective.

Situația plăților efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la link: https://mdlpa.ro/pages/plati.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica  Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*