Studiu de piață RE/MAX România – Previziuni pentru 2022: Creșteri de preț pe vânzări rezidențiale, stagnări pe piața chiriilor

RE/MAX. FOTO TOTAL PR
RE/MAX. FOTO TOTAL PR

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, prezintă concluziile unui studiu extins în rândul specialiștilor imobiliari „O radiografie a pieței imobiliare din 2021 și previziuni pentru 2022”. Acesta include, pe lângă cele menționate în denumirea sa, informații despre piața imobiliară locală în ultimii cinci ani, evoluția creditării în România, impactul dezvoltării infrastructurii locale asupra industriei imobiliare, precum și informații specifice, dedicate celor care activează în domeniu.

Potrivit răspunsurilor obținute, majoritatea specialiștilor consideră că anul acesta ne putem aștepta la creșteri de până la 10% a prețurilor la case, apartamente și terenuri, respectiv la stagnări pe segmentele comercial, office și pe piața chiriilor.

„Deciziile informate reprezintă fundația oricărei reușite. În acest sens, pentru a veni în sprijinul tuturor celor interesați – de la potențiali cumpărători/vânzărori, agenți sau dezvoltatori imobiliari, până la profesioniști care actiează în domenii adiacente  – am realizat în cadrul acestui studiu o radiografie a pieței imobiliare din ultimul an și am sintetizat cele mai utile informații din domeniul real-estate. Ne propunem, așadar, să le oferim tuturor o imagine de ansamblu asupra domeniului, utilă în activitatea sau în planurile lor” a declarat Răzvan Cuc, Președintele RE/MAX România.

Previziuni pentru 2022 – Creșteri de până în 10% a prețurilor la locuințe și terenuri

Potrivit specialiștilor în imobiliare care au participat la studiul RE/MAX, apartamentele cu două sau trei camere vor rămâne în topul preferințelor românilor și anul acesta. Astfel, 68% dintre respondenți prognozează creșteri de până la 10% a prețurilor pe acest segment, 15% consideră că evoluția prețurilor va depăși 10%, iar un procent de 10% spun că prețurile vor stagna.

Casele se mențin în continuare pe poziția a treia în topul locuințelor alese de români, tendința fiind văzută ca o continuare firească a procentului de vânzări pe acest segment înregistrat în 2021. Astfel, peste două treimi dintre respondenți (62%) estimează creșteri de până în 10% anul acesta, 18% cred că prețurile vor crește cu peste 10%, iar 14% consideră că acestea vor stagna. În contextul unui interes crescut pe acest segment, specialiștii se așteaptă la creșteri și în materie de teren intravilan, 48% estimând o evoluție de până în 10% a prețurilor.

„Trebuie să menționăm că studiul a fost realizat la finele anului trecut, iar estimările specialiștilor au fost bazate pe tendințele observate la acel moment. Se pare că începutul acestui an vine cu majorări accentuate, astfel că pentru 2022 estimăm creșteri de cel puțin 10% sau chiar peste acest procent, pe segmentul menționat”, a adăugat Răzvan Cuc.

Pe de altă parte, specialiștii în imobiliare nu prevăd schimbări importante referitoare la prețurile pentru spații comerciale și cele office, ca urmare a adaptării la contextul pandemic și noul mod de lucru. 43% dintre respondenți sunt de părere că prețurile la spațiile comerciale vor stagna, aceeași tendință fiind menționată de 47% pentru spațiile office.

De asemenea, pe piața chiriilor pentru apartamente și garsoniere nu vor remarca schimbări masive, întrucât marile centre universitare funcționează din nou și în sistem offline, iar tendința de lucru remote se îndreaptă mai degrabă către modul de lucru hibrid. Astfel, majoritatea participanților la sondaj (52%) consideră că anul 2022 va fi marcat de o stagnare a prețurile chiriilor sau creșteri cu până la 10% (23% dintre respondeți), tendință explicată pe pe fondul creșterii prețurilor la locuințe în orașele foarte dezvoltate.

Retrospectivă 2021 – Cele mai căutate locuințe, apartamentele cu 2 camere

Dacă înainte de 2020 garsonierele erau o investiție tot mai populară, iar la debutul pandemiei atenția se centrase pe case și pe terenuri în afara orașelor, în ultimul an specialiștii au remarcat că apartamentele cu 2 sau cu 3 camere au fost cele mai căutate opțiuni, urmate de casele din mediul urban.

Astfel, 52% dintre respondeți au declarat că cele mai multe tranzacții pe segmentul vânzare – cumpărare au fost pentru apartamente cu 2 camere, 39% au vândut majoritar apartamente cu 3 camere, 21% case în oraș, 16% garsoniere, 15% case în mediul rural, iar 12% terenuri intravilane.

Cei mai mulți clienți au achiziționat un imobil prin venituri proprii în 2021, spun 61% dintre respondenții la studiu. 49% dintre specialiști spun că principala sursă de finanțare a majorității clienților lor au fost creditele ipotecare/ imobiliare, 13% au menționat creditul ipotecar, cu un avans mai mare de 15% și doar 4% credit co-garantat (de tipul prima casă). Schimbarea față de anul precedent o reprezintă scăderea în zona ratelor la dezvoltator, de la 9%, la 3%.

Retrospectiva la 5 ani – Piața imobiliară a crescut direct proporțional cu investițiile în infrastructură

Potrivit specialiștilor, în ultimii cinci ani piața imobiliară s-a aflat pe un trend ascendent, care a depins în mare măsură de dezvoltarea fiecărei zone/ oraș. Astfel, 60% dintre respondenții la studiu au declarat că piața imobiliară din orașul lor a crescut semnificativ datorită dezvoltării infrastructurii, 37% spun că domeniul real-estate a crescut cu 5-10%, fără a menționa alți factori, iar 3% spun că piața a scăzut din cauza lipsei cererii sau a noilor proiecte.

Totodată, deși piața imobiliară este una în continuă dezvoltare, răspunsurile participanților la studiu arată fapul că este necesară o educare a clienților, în special pe partea de așteptări și cerințe. 44% dintre respondeți au adăugat că se simte nevoia unei educații imobliliare mai crescute a clienților, 21% spun că aceștia sunt bine informați, iar 16% menționează că cerințele clienților sunt mari, peste posibilitățile pieței.

Evoluția creditării în România – 24% este avansul mediu plătit de români la accesarea unui credit ipotecar

Politica de creditare a băncilor are un impact semnificativ asupra evoluției domeniului imobiliar. În acest sens, reprezentanții RE/MAX au discutat cu un reprezentant al Băncii Transilvania pentru a afla informații despre evoluția creditării imobiliare în România în ultimii ani, dar și pentru a vedea cum se anunță perioada următoare din acest punct de vedere.

Potrivit informațiilor obținute, avansul mediu este de 24% și corespunde unei garanții formate dintr-un apartament de două camere, situat în mediul urban, iar perioada pe care aleg să se împrumute clienții este cea maximă de creditare, 360 de luni. De asemenea, profilul clientului care accesează un credit pentru  achiziția de imobil este bărbat, de aproximativ 36 de ani, cu un venit de aproximativ 4000 de lei, căsătorit, cu studii superioare, ce lucrează în mediul privat, iar top 5 județe creditate sunt: București, Cluj, Timiș, Constanța și Iași.

La studiul RE/MAX au participat 214 de respondenți – specialiști în zona imobiliară – care își desfășoară activitatea în opt de orașe din țară (Arad, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Iași, Oradea).  Majoritatea activează în domeniu ca agenți imobiliari sau proprietari de agenție imobiliară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*