Traficul va fi reluat joi, 21.04.2022, pe pasajul rutier peste calea ferată de la Găești, de pe DN 61 (km 77+200) cu restricții de viteză de 30 de km/h, urmând ca după finalizarea tuturor lucrărilor rămase de executat să se revină la viteza normală de tranzit.
Antreprenorul a executat o bună parte din lucrările de reabilitare (precum cămășuiri la infrastructura pasajului, realizarea plăcilor de continuitate, consolidarea fundației pilelor etc.), având un rest de executat care constă în lucrări la trotuarele pasajului și la scările de acces, precum și finisarea suprafețelor viaductelor de acces.
Începând cu data de 23.09.2020 s-a închis circulația rutieră pe DN 61 (km 77+200), traficul fiind deviat în funcție de categoria vehiculelor pe rute alternative.
Termenul final de execuție pentru reabilitarea pasajului peste calea ferată pe DN 61, km 77+200 la Găești este 15.06.2022, inclusiv pentru lucrările suplimentare.
Be the first to comment