Autocarele pe distanțe lungi sunt una dintre cele mai sustenabile opțiuni de călătorie  

Autocar Flixbus. FOTO Flixbus

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului 2022 (22 aprilie), FlixBus și-a unit forțele cu Leaders for Climate Action pentru a atrage atenția asupra modului în care companiile își pot limita impactul asupra mediului înconjurător și cum pot sprijini inițiativele sustenabile. Campania “Investește în planeta noastră”se potrivește perfect cu viziunea Flix de a oferi servicii de mobilitate sustenabile și accesibile pentru toată lumea.

Prin investiția în noi tehnologii cu impact în reducerea emisiilor de dioxid de carbon, obiectivul FlixBus este de a transforma viitorul mobilității. Până în 2024, compania își propune să lanseze primul autocar pe distanțe lungi alimentat cu hidrogen în parteneriat cu Freudenberg Fuel Cell e-Power Systems si ZF Friedrichshafen AG.

“Ziua Pământului este o oportunitate bună pentru a atrage atenția asupra importanței implementării unor măsuri eficiente de susținere a tranziției către o mobilitate sustenabilă și rolul important pe care îl joacă transportul public. Pentru a oferi pasagerilor o alternativă atractivă la mijloacele de transport mai poluante precum avionul sau autoturismul personal este esențială sprijinirea unor servicii de mobilitate accesibile, prietenoase cu mediul și care incurajează inovația. Considerăm că FlixBus poate sprijini această tranziție spre mobilitate colectivă sustenabilă în acord cu obiectivele de climă ale UE”, declară Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.

Autocarele pe distanțe lungi sunt una dintre cele mai sustenabile opțiuni de călătorie

Conform unui studiu lansat la inițiativa Ambasadei Sustenabilității în 2021, jumătate dintre români definesc sustenabilitatea prin grija față de mediu prin comportamente de eliminare a poluării. În plus, respondenții asociază „grijă față de generațiile viitoare” cu: educația de calitate (37%), sănătatea și bunăstarea generală (35%) și combaterea sărăciei (24%) și energie verde la prețuri accesibile (19%).

Încă de la începuturile sale, FlixMobility a urmărit viziunea de a oferi servicii de mobilitate accesibile și sustenabile pentru cât mai multe persoane. În 2020, Agenția Federală de Mediu din Germania a acordat călătoriei pe distanțe lungi cu autocarul cea mai bună evaluare de mediu în ceea ce privește emisiile de CO2 per pasager. Această evaluare întărește și mai mult viziunea verde a companiei și arată că FlixMobility este o parte importantă a peisajului de mobilitate sustenabilă.

De exemplu, amprenta de carbon pentru o călătorie cu autocarul de la București la Sofia este de până la opt ori mai mică decât o călătorie cu avionul. Conform calculelor atmosfair, un pasager care călătorește cu FlixBus pe această rută va avea o amprentă de 10,9 kg/CO2 dacă optează pentru autocar. În comparație, impactul asupra mediului crește la 27 kg/CO2 în cazul călătoriei cu trenul, la 57,7 kg/CO2 în cazul călătoriei cu mașina și la 88,6 kg/CO2 dacă alege să călătorească cu avionul.

Cu toate acestea, observăm că autoturismul personal rămâne cel mai utilizat mijloc de transport zilnic pentru 40% dintre români, iar 63% consideră că este posibil ca aceasta să rămână alegerea de mobilitate preferată și în următorii ani, potrivit studiului Deloitte 2022 Global Automotive Consumer Study, realizat în 25 de țări din întreaga lume, inclusiv în România.

“Pentru a atrage mai multi români către transportul în comun este necesar oamenii să aibă mai multe alternative la dispoziție, pe lângă autoturismul personal. O mai bună conectivitate, servicii sigure și accesibile ar face transportul în comun mai atractiv pentru mai multe persoane și ar contribui la reducerea poluării”, a mai precizat Adrian Rășoiu.

Revoluția verde FlixBus: de la compensarea CO2 la hidrogenul verde

FlixBus a folosit mereu  o flotă de vehicule caracterizată de o eficiență ridicată în ceea ce privește sustenabilitate (autocare diesel Euro 6). În plus, datorită colaborării cu ONG-ul Atmosfair, cei care aleg autocarele verzi au posibilitatea de a compensa în totalitate emisiile de CO2 aferente călătoriei lor cu o donație voluntară reinvestită apoi de Atmosfair în proiecte certificate de protecție a climei.

Inovația în mobilitate este o prioritate pentru FlixBus, aceasta fiind prima companie din  lume care a testat pe distanțe lungi autocare electrice și autocare cu panouri solare. În vara anului 2021, FlixMobility a lansat primele sale vehicule alimentate cu biogaz (atât CNG, cât și LNG). Cea mai recentă evoluție este proiectul HyFleet, alături de Freudenberg Fuel Cell e-Power Systems și ZF Friedrichshafen AG pentru a lansa primul autocar pe distanțe lungi alimentat cu hidrogen până în 2024. Toate trenurile FlixTrain sunt alimentate în proporție de 100% cu energie verde.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*