APS anunță achiziționarea de la Bank of Cyprus Group a unui portofoliu de credite neperformante și proprietăți intrate în patrimoniul activ al băncii acordate în România, cu o valoare contractuală de 147 milioane de euro.
Vânzarea acestui portofoliu este în conformitate cu strategia Bank of Cyprus de reducere a activelor neesențiale și de realizare a unei creșteri profitabile și sustenabile pe termen mediu și lung. Tranzacția dintre APS și grup se va încheia după primirea autorizării din partea Consiliului Concurenței din România.
„Piața românească rămâne foarte importantă pentru APS. Această tranzacție ne-a consolidat poziția pe piață de cel mai mare investitor și manager de credite neperformante. Prin intermediul APS Credit Fund, lansat recent, strategia noastră se concentrează pe creștere, explorând oportunități unice de investiție și achiziționând noi portofolii. Suntem foarte mulțumiți că avem oportunitatea de a coopera cu Bank of Cyprus în cadrul unei astfel de tranzacții strategice și le suntem recunoscători pentru parteneriatul profesional în această afacere”, a declarat Martin Machoň, CEO și proprietarul APS.
„Această tranzacție constă în vânzarea de către bancă a unui portofoliu rezidual de active românești, ca urmare a încetării operațiunilor din România în ultimii ani. Tranzacția consolidează operațiunile de bază ale băncii, fiind și în conformitate cu strategia sa. Am dori să mulțumim APS pentru cooperare și pentru abordarea constructivă în încheierea acestei tranzacții”, a afirmat Michalis Athanasiou, Director of Large & International Corporate Banking al Bank of Cyprus.
Be the first to comment